Din cuprinsul articolului
Familia unui deputat decedat de COVID în 2020 cere daune Spitalului Militar, unde s-a infectat cu 4 bacterii nosocomiale!
Este vorba despre familia politicianului Sebastian Radu, fost parlamentar PSD. Soția acestuia și cei doi copii ai politicianului solicită despăgubiri 1.000.000 de euro daune și 40.000 de euro reprezentând cheltuielile cu transferul pacientului în Germania, unde Sebastian Radu a ajuns în septicemie, spitalului Militar.
Un fost politician s-a infectat cu 4 bacterii nosocomiale. Urmașii decedatului de COVID cer despăgubiri
Infecția generalizată a fost cauzată de infecțiile nosocomiale contractate în spitalul românesc și ascunse familiei și medicilor străini.
Amintim că politicianul în vârstă de 49 de ani, transferat cu COVID de la Buzău la Spitalul Militar Central București și care a decedat pe 9 decembrie într-un spital din Germania, a ajuns la spital în stare gravă, potrivit Libertatea.
Diana Radu, soția deputatului PSD, a cerut Spitalul Militar Central să depună documentele reprezentând analizele și investigațiile medicale aparținând pacientului Sebastian Radu.
În acest context, Spitalul Militar trebuie să prezinte toate actele prin care să arate ce măsuri a luat pentru a limita și preveni infecțiile cu bacterii intraspitalicești în cele două secții ATI unde a fost internat și tratat pacientul.
Diana Paula Radu a explicat pentru sursa citată gestul de a se adresa cu acte în instanță: Cum a evoluat starea de sănătate a deputatului PSD în timpul internării la Spitalul Militar Pe 14 noiembrie 2020, în plin val 3 al pandemiei, parlamentarul Sebastian Radu este transferat de la Spitalul Județean Buzău la Spitalul de Urgență Militar central București. Era pozitiv la COVID, iar boala avansase, având nevoie de oxigen suplimentar.
Conform documentelor medicale, bărbatul de 49 de ani a fost internat conștient, cooperant, respira spontan, avea canulă cu oxigen. Pacientul a fost preluat de o echipă de medici de la ATI II, secție aflată în cadrul Centrului Medical de Cardiologie. După o săptămână de la internare și a 3-a săptămână a bolii, parlamentarul a început să se simtă mai bine. Se negativase la COVID.
Confirm fișei medicale, pacientul se vindecase de COVID. Pe 19 noiembrie însă starea de sănătate s-a înrăutățit, iar medicii au început să recolteze probe biologice pentru bacterii nosocomiale. Rezultatele medicale din 22 noiembrie nu au depistat nicio contaminare bacteriană sau fungică.
„Această analiză relevă faptul că la internare în Spitalul Militar, pacientul era steril. Adică nu venise din spitalul din Buzău cu nicio infecție, alta decât cea cu COVID”, a explicat un cadru medical din SMC.
Au apărut infecțiile nosocomiale
Pe 27 noiembrie sunt depistate primele rezultate pozitive la infecții nosocomiale în urma probelor prelevate din sonda de intubație: Ciuperca Candida Albicans Bacteria Klebsiella pneumoniae Bacteria Stenotrophomonas pneumoniae Ambele bacterii, conform antibiogramelor, erau multirezistente.
În 18-a zi de internare, „au fost recoltate culturi din aspirat bronșic și a fost identificată a patra infecție, cu Acinetobacter”, conform documentelor medicale din spital.
În ciuda tratamentelor agresive cu antibiotice, analizele arată prezența în continuare a celor 3 bacterii.
La cererea soției, pacientul este transferat către un spital din Gottingen, din centrul Germaniei.
Sebastian Radu a plecat „ameliorat” din Spitalul Militar, fără să conțină nicio precizare referitoare la infecțiile nosocomiale depistate.
A doua zi, medicii din Gottingen au afirmat că „pacientul a fost preluat din România în septicemie, că luptă cu o bacterie foarte agresivă și că următoarele 12 ore sunt decisive”.
În noaptea de 8 spre 9 decembrie, Sebastian Radu a decedat.
Atunci, Spitalul Militar a susținut că „o infecție asociată actului medical trebuie dovedit că se datorează spitalizării sau îngrijirilor medico-sanitare ambulatorii”.
Pe 2 mai 2023 este stabilit următorul termen în proces.