Ce reguli trebuie să respectăm pentru o cină perfectă? Dr. Mihaela Bilic, unul dintre cei mai cunoscuți nutriționiști din România, a demontat miturile legate de masa de seară. Cât este de periculoasă pentru siluetă? Ea explică că, de fapt, dacă avem voie să mâncăm după ora 6:00 seara, însă, dacă vrem să slăbim, să avem o digestie ușoară sau un somn odihnitor. În cazul copiilor sau sportivilor alegerile vor fi diferite.
Cina ideală
Avem voie să mâncăm după ora 6:00 seara? Ani la rând nutriționiștii ne-au creat senzația că masa de seară este periculoasă pentru siluetă. Când de fapt la finalul zilei avem nevoie de un moment de relaxare, pe lângă refacerea rezervelor de energie. Putem spune că masa de seară are dublu rol, să ne hrănească și să ne dea o stare de bine.
Ce reguli trebuie să respectăm pentru o cină perfectă?
Depinde de obiectivele pe care le avem și de ora la care ne culcăm. Țineți cont că metabolismul încetinește spre seară, însă chiar și în timpul nopții organismul consumă calorii pentru funcțiile de bază. Meniul diferă dacă vrem să slăbim, să avem o digestie ușoară sau un somn odihnitor. În cazul copiilor sau sportivilor alegerile vor fi diferite.
- În cazul unui meniu echilibrat farfuria ideală va fi împărțită astfel: 1/3 proteine (carne pește ouă sau brânză); 1/3 făinoase (cartofi paste orez pâine) sau leguminoase boabe (fasole mazăre linte). Ultima treime va fi reprezentată de legume proaspete sau gătite, cu cat mai colorate și mai diferite cu atât mai bine.
- Dacă vrem să slăbim menținem în farfurie proteinele și legumele, însă renunțăm la făinoase. Un castron mare de salată asortată cu o bucată de carne sau pește la grătar sunt cel mai bun exemplu pentru o cină de slăbit. Atenție și la aportul de grăsimi, fiecare gram are 9 cal, deci fiți zgârciți cu uleiul din salată și alegeți carnea mai puțin împănată.
- Dacă vrem să dormim bine o porție de paste cu brânză e alegerea corectă. Supa cremă sau tocănițele cu legume sunt ușor de digerat. Evitați prăjelile tocăturile și alimentele care fermentează (broccoli varză fasole). La capitolul desert orezul cu lapte și bananele au efect de liniștire.
- Pentru copii și sportivi împărțirea farfuriei se schimbă: produsele făinoase vor ocupa jumătate din suprafață, iar proteinele și legumele câte un sfert. Amidonul din făinoase reface rezervele de glicogen din ficat și mușchi, iar activitatea fizică de peste zi nu afectează rezervele organismului.
Nu lăsați pe nimeni să vă interzică masa de seară, aveți grijă doar să alegeți meniul care vi se potrivește!”, explică dr. Bilic pe Facebook.