Din cuprinsul articolului
Alimentele cu un conţinut scăzut de grăsimi, nocive pentru sănătate! Cori Grămescu, coach de lifestyle și nutriție, a făcut topul alimentelor care ne afectează sănătatea. Aceasta atrage atenția asupra aspectelor la care trebuie să fim atenți atunci când ținem dietă.
Dacă despre produsele de patiserie, ciocolată, prăjituri se știe că sunt inamicul dietelor de slăbire, asupra multor preparate există percepția greșită că pot fi consumate fără probleme în diete doar pentru că sunt realizate din ingrediente sănătoase.
Trei sfaturi esențiale în orice stil de viață sănătos de la Cori Grămescu. Redăm integral postarea:
”Nu e suficient doar să mâncăm ingrediente care, fiecare luate în parte, sunt sănătoase, ci trebuie să fim atenți și la modul cum sunt gătite respectivele alimente. Atunci când ne dorim să pierdem câteva kilograme trebuie să alegem alimente care sunt cât mai simplu pregătite și cât mai ușor de tranșat ingredientele. Cu alte cuvinte, să ne ferim de preparate care conțin tot felul de sosuri sau ingrediente pe care nu le vedem cu ușurință. Apoi, e important să nu bem caloriile. Smoothie-urile, ciorbele și sucurile sunt greu de estimat caloric și deseori le trecem cu vederea. Nu în ultimul rând, să fim atenți la cantitatea de ulei adăugată la gătire și la modul în care preparăm alimentele. Ar trebui să prioritizăm gătirea prin înăbușire sau la cuptor ori airfryer, la temperaturi moderate”, explică Cori Grămescu.
Gustări care, de fapt, ne îngrașă
Nutriționistul Cori Grămescu și fondatorul primei platforme de diete personalizate din România a prezentat top patru alimente aparent dietetice care de fapt îngrașă:
Legumele sautee de la restaurante
”Deși legumele sunt cele mai sănătoase opțiuni alimentare, în realitate când le comandăm la restaurant sotate, se folosește o cantitate cel puțin generoasă de unt sau ulei și asta face ca o astfel de garnitură să depășească uneori chiar și 400 de kcal, deși legumele însele nu au mai mult de 100 de kcal per porție”, spune cunoscutul nutriționist”.
Pastele cu legume
„Și în spatele acestor preparate se ascund multe calorii mai ales atunci când se pierde din vedere mărimea porției. Cori Grămescu atrage atenția că pentru o persoană care dorește să slăbească se recomandă ca porția de paste să nu depășească 4-5 linguri (40 g), iar la restaurante porțiile ajung să cântărească și 350 de grame. De asemenea, conform nutriționistului asocierea dintre paste și grăsimea pusă la sosul de paste indiferent că vorbim de ulei de măsline, unt, smântână sau nelipsitul parmezan fac adeseori ca o porție de paste cu legume să depășească cu mult caloriile necesare, deși fiecare ingredient în parte este potrivit în dietă în cantitate mică”, mai spune Cori.
Smoothie-urile
Fondatoarea platformei de diete yummdiet.com, Cori Grămescu ne sfătuiește să fim foarte atenți atunci când consumăm smoothieuri, mai ales cele comandate din comerț.
„Într-o băutură de 500 ml regăsim adesea fructe, miere, cereale, nuci crude sau fulgi de cocos și nu de puține ori un smoothie aparent inofensiv ajunge chiar la 500 de kcal (echivalentul a unei mese principale) pe care de multe ori nici nu le luăm în calcul atunci când „nu slăbim, deși mâncăm sănătos”.
Deficit caloric eficient fără să ne înfometăm
Sorbetto de fructe
”Când ne gândim la sorbetto în varianta originală, el conține doar fructe, însă între timp versiunile comerciale au de regulă și zahăr adăugat, iar o cupă de sorbetto conține în realitate 130 de kcal, ceea ce nu este foarte mult însă problema apare din faptul că majoritatea oamenilor mănâncă 2-3 cupe de înghețată, de unde și aportul crescut de calorii”, explică nutriționistul Cori Grămescu.
Cori Grămescu mai spune că a avea un stil de viață sănătos nu este egal cu a avea o dietă de înfometare înseamnă constanță în timp și mâncare în general sănătoasă cu mici ”tratații” sau pofte ocazionale mai puțin sănătoase. De asemenea, un stil de viață sănătos înseamnă mișcare.
”Sportul creează un deficit caloric eficient fără să ne înfometăm. Consumând calorii în activitățile fizice și cele sportive zi de zi reușim să atingem ținta de deficit caloric de 500-1000 de kcal pe zi fără să reducem drastic mâncarea”, spune antrenoarea de pilates Cori Grămescu.