Din cuprinsul articolului
Ion Iliescu a rupt tăcerea chiar de ziua lui, vineri, 3 martie, când împlinește 93 de ani. Fostul președinte al României a dezvăluit care consideră că este secretul longevității sale, precizând că sunt două elemente importante.
Ion Iliescu, despre cum își petrece ziua de naștere
Fostul președinte al României a spus că își petrece ziua de naștere acasă, liniștit, alături de soția lui, Nina, în vârstă de 92 de ani.
„Această aniversare o petrec liniștit, în familie. La vârsta noastră cam așa se petrec lucrurile, liniștit. Mă simt foarte bine pentru anii pe care îi am, vă mulțumesc pentru întrebare”, a spus Ion Iliescu, potrivit click.ro.
Ion Iliescu, despre secretul longevității sale
Ion Iliescu a dezvăluit care este secretul longevității sale. Primul președinte al României după Nicolae Ceaușescu a spus că este vorba despre două elemente pe care le-a respectat până la vârsta de 93 de ani.
„Fiecare își trăiește viața cum înțelege mai bine, dar este indicat să eviți excesele de orice fel și să ai puterea să treci peste greutăți cu zâmbetul pe buze. Aceste două elemente cred că m-au ajutat pe mine să ajung astăzi să aniversez cea de-a 93 zi de naștere”, a spus fostul președinte.