Sari la conținut

Ingredientul periculos din conservele de pește și carne. Multe țări l-au interzis din cauze efectelor nocive

conservă de pește
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei

Ingredientul periculos din conservele de pește și carne. Deși, sunt o alternativă rapidă și destul de avantajoasă atunci când vine vorba de preț, unele dintre acestea conțin ingrediente care pot reprezenta un adevărat pericol.

Mai mulți specialiști în sănătate au analizat îndeaproape conservele de alimente din magazine, iar în urma studiilor au ajuns la concluzia că oamenii trebuie să acorde o importanță deosebită ingredientelor de pe etichetă.

Cu toate că majoritatea conservelor consumate în mod frecvent ajung să fie dăunătoare pentru sănătate, cele din pește sunt chiar mai periculoase. Acestea conțin un aditiv controversat, ce poate duce la apariția unor boli grave, precum astmul sau leucemia.

De altfel, cel mai important este să fie protejați copiii, deoarece aceștia sunt mult mai expuși riscurilor decât adulții, iar ingredientele din conservele de pește poate duce la creșterea hiperactivității micuților.

Ce aditivi periculoși se regăsesc în conservele de pește

Unul dintre cei mai cunoscuți aditivi care se regăsește în conservele de pește este E129, iar specialiștii au numit această substanță roșu Allura Ac, regăsindu-se printre cele mai periculoase și controversate din industria alimentară.

De altfel, mai multe țări au interzis companiilor să adauge acest ingredient în produsele alimentare sau băuturile pe care le comercializează. Cu toate acestea, în ciuda efectelor nocive demonstrate ale aditivului, SUA și UE încă îl folosesc.

Totodată, substanța nu se regăsește doar în conserve, dar și în produsele lactate, condimente sau unele prăjituri și țări precum Elveția, Danemarca, Franța și Suedia au renunțat complet la utilizarea acesteia.

Unii medici nutriționiști recomandă conservele de pește

Totuși, conservele de ton care conțin ingrediente sănătoase pot fi chiar benefice pentru organism. Medicul nutriționist Mihaela Bilic a declarat ca ele sunt bogate în Omega-3 și sunt sățioase.

„Nu desconsiderați conservele de pește, sunt o sursă practică, eficientă și deloc scumpă de Omega-3. Fie că este vorba de ton, sardine, sprot, hering sau macrou, o conservă de pește e sățioasă, dietetică (dacă o luați în saramură sau în sos tomat, nu în ulei) și gata gătită!”, a transmis Mihaela Bilic.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel