Din cuprinsul articolului
Focar de râie! În anul 2023, un centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică pentru persoane adulte cu handicap din județul Prahova se confruntă cu un focar de râie.
Un număr de aproximativ 20 de pacienți, care se confruntă cu diverse grade de handicap, au fot diagnosticaţi cu râie. În instituția medicală se află internați 120 de beneficiari.
Centrul de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică pentru persoane adulte cu handicap Călinești se află în comuna Floreşti, județul Prahova.
O rudă a unui pacient ar fi adus boala în instituție
Reprezentanţii centrului medical au informat că boala a fost adusă în centru de o rudă a unuia dintre pacienții internaţi.
De asemenea, conform reprezentanților instituției medicale, primul caz de scabie a fost confirmat în luna decembrie a anului trecut, iar mai apoi afecțiunea s-a extins și la alți pacienți internați în centrul de recuperare.
Pacienții infestați au fost izolați de restul colegii lor, iar acum urmează un tratament.
Totodată, toate obiectele pacienților care se află în carantină sunt supuse igienizării. Se pare că niciun membru al personalului nu ar fi fost infectat de această boală extrem de contagioasă.
Reprezentanții DGASPC au transmis că suspectează că boala ar fi fost adusă în centru de către o rudă a unui pacient care a venit în vizită la cămin, în perioada sărbătorilor de iarnă.
Râia este o boală extrem de contagioasă și se transmite prin contact direct cu o persoană bolnavă, dar şi prin obiectele atinse de aceasta.