O femeie din Columbia, prima beneficiară a unei grefe de trahee obținută din celule stem, are o viață normală la cinci ani după intervenție, potrivit unui articol din revista medicală britanică The Lancet.
Operația în premieră a fost efectuată pe 12 iunie 2008 de echipa doctorului Paolo Macchiarini, specialist în chirurgie toracică la un spital din Barcelona (Spania), care a implantat o trahee prelevată de la un donator recurgând și la celule stem adulte de la pacienta bolnavă de tuberculoză.
Această tehnică permite evitarea respingerii elementului grefat, fără a fi nevoie de medicamente imunosupresive.
Claudia Castello, în vârstă de 35 de ani, are o viață socială și profesională ‘normală’, a recuperat o mare parte din funcția respiratorie și nu a avut complicații imunologice, precizează miercuri The Lancet.
Singurul dezavantaj a fost că traheea s-a îngustat când s-a cicatrizat, provocând o tuse persistentă, astfel încât a fost necesară implantarea, la șase luni de la intervenție, a unui stent care să o mențină deschisă.
Echipa doctorului Macchiarini a realizat în 2011, la un spital din Stockholm, și prima grefă mondială de trahee — arteră artificială, acoperită cu celule stem. Traheea artificială era constituită dintr-o structură sintetică acoperită cu celule stem de la pacient, un bărbat de 36 de ani care suferea de cancer al traheii în stadiu avansat.