Sari la conținut

Rugăciunea din Ajunul Bobotezei. Rostește-o astăzi și vei vedea cât de mult te va ajuta! Dacă poți, ține și post negru. Iată de ce

rugaciune
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
rugaciune

Rugăciunea din Ajunul Bobotezei. Rostește-o astăzi și vei vedea cât de mult te va ajuta! Dacă poți, ține și post negru. Iată de ce. Ce ar mai trebui să știi.

 

Sărbătoare foarte importantă, Boboteaza este cea care încheie ciclul sărbătorilor de iarnă care începe o dată cu sărbătoarea Nașterii Domnului, în data de 25 decembrie, pentru ortodocșii de rit nou.

Ortodocșii de rit vechi sunt cei care sărbătoresc Crăciunul în data de 7 ianuarie, adică cei care fac parte din biserici ortodoxe care nu au preluat calendarul iulian îndreptat.

Tot de rit vechi sunt și creştinii care nu au acceptat îndreptarea calendarului de către bisericile din care făceau parte.

Așadar, pentru sârbi, ucraineni, ruşi şi lipoveni, această noapte înseamnă mese întinse până la ziuă, muzică şi multă veselie.

Și cum Boboteaza sau Botezul Domnului este atât de importantă pentru credincioși, iată că și Ajunul Bobotezei este o zi încărcată de semnificații profunde în credința ortodoxă.

„Arătarea lui Dumnezeu”

Boboteaza mai este cunoscută și ca Epifania sau Teofania, ce vine de la cuvântul grecesc „theophania” (arătarea lui Dumnezeu). Denumirea de Bobotează este din popor iar sărbătoarea reprezintă unul dintre Praznicele Împărăteşti.

Iniţial exista un singur praznic creştin la care se sărbătorea arătarea lui Dumnezeu lumii, în forma umană a lui Iisus din Nazaret.

În Ajunul Bobotezei, în toate bisericile parohiale sau mănăstirești se săvârșește Liturghia Sfântului Vasile cel Mare și Ceasurile împărătești.

Ziua premergătoare marelui praznic al Botezului Domnului Iisus Hristos este rânduită de către Biserica Ortodoxă ca zi de post negru.

De ce este bine să ținem post negru

Potrivit canonului 1 al Sfântului Teofil al Alexandriei, în Ajunul Bobotezei se ajunează total. Sfântul Sava, în Tipicul său spune referitor la ajunul Botezului Domnului: „se cuvine să știm dacă se va întâmpla Ajunul Arătării lui Dumnezeu duminica sau sâmbăta nu este post negru”

Postul din ziua de 5 ianuarie datează din perioada secolele IV-VI, când catehumenii se pregăteau prin post și rugăciune pentru primirea Sfântului Botez a doua zi, notează basilica.ro.

De altfel, o zi de post negru ne va ajuta și din punct de vedere al sănătății trupești, acționând ca detox, după o perioadă de mese bogate, stropite din belșug și cu licori bahice.

Totodată, în Ajun de Bobotează, preoții din parohii merg pe la casele credincioșilor pentru a le sfinți cu aghiasmă mare.

Ce sfinți importanți sărbătorim astăzi, în Ajun de Bobotează

Potrivit Doxologia.ro, pe data 5 de ianuarie 2023, în Ajunul Bobotezei 2023, Biserica Ortodoxă face prăznuirea Sfântului Mucenic Teotempt și al Sfintei Mucenițe Teona.

De asemenea, tot azi, Biserica o prăznuiește și pe Cuvioasa Sinclitichia, o adevărată ucenică a fericitei Tecla, urmând acesteia întru învățături.

Sf Sinclitichia s-a născut în Macedonia în anul 270 d. Hr. Părinții acesteia, oameni bogați și creștini evlavioși, aflând că în Alexandria se aflau mai mulți creștini, au decis să se mute definitiv acolo, mai ales că, la aceea vreme, Arhiepiscopul Alexandriei era Atanasie cel Mare, despre care se auzeau lucruri minunate.

Astfel, îndată ce s-au stabilit în Alexandria, prima lor grijă a fost să-l întâlnească pe Atanasie cel Mare. Acesta i-a ajutat să cunoască mai bine adevărurile creștine, iar pe fiica lor, Singlitichia, a îndrumat-o pe calea virtuților.

Părinții ei au reușit să-i asigure o bună educație laică, oferindu-i în același timp și o educație creștină.

După adormirea întru Domnul a părinților ei, Sfânta Singlitichia și-a dăruit întreaga avere săracilor și orfanilor din Alexandria și, părăsind orașul, s-a stabilit într-un loc pustiu unde a întemeiat o mănăstire, punând în practică propriile sale canoane.

Multe femei o urmau și alegeau să îmbrățișeze viața monahală. Pentru toate surorile din mănăstire, Sfânta era un exemplu și un model de monahie; le făcea plăcere să vorbească cu ea și să se exerseze în ascultare și smerenie, scrie kanald.ro care citează crestinortodox.ro. 

Ce rugăciune puternică se rostește astăzi

Canon de rugăciune către Sfânta Cuvioasă Sinclitichia

Tropar Sfintei Cuvioase Sinclitichia, glasul al 8-lea:

Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător;

ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Sinclitichia, duhul tău.

Cântarea 1, g lasul al 2-lea.  Irmos: Veniţi popoarelor să cântăm…

Stih: Sfântă Cuvioasă Sinclitichia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind a încununa cu cântări pomenirea ta, ţie mă supun, eu cel lipsit de glas şi cu totul necurat; ci, dă-mi cuvânt de înţelepciune şi de curăţie, prin rugăciunile tale.

Stih: Sfântă Cuvioasă Sinclitichia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ridicându-ţi gândul către Dumnezeiasca Înălţime şi către noianul bunătăţilor şi cunoscând ce lucru sunt desfătările cele de sus, te-ai îndepărtat de toate cele ale tale.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Înălţându-ţi gândul către Dumnezeul Cel Preaînalt, trupul tău, care era ţintuit de cele pământeşti, prin postiri şi prin osteneli l-ai uşurat, dorind cununa cea strălucită.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Rămânând Ceea ce era, Cel Ce S-a Întrupat din pântecele tău, Născătoare de Dumnezeu, ne-a dăruit nouă celor născuţi din ţărână ceea ce eram mai înainte, izbăvindu-ne din greşeli.

Cântarea a 3-a. Irmos: Întăreşte-ne  pe noi întru Tine…

Stih: Sfântă Cuvioasă Sinclitichia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nicicum nu ţi-ai cruţat trupul de multele răni, silindu-l fără de încetare către durerile sihăstriei, întru care ispititorul era alungat.

Stih: Sfântă Cuvioasă Sinclitichia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Alesu-ţi-ai, cuvioasă, calea cea strâmtă, mijlocitoare a Vieţii Celei Nestricăcioase şi Dumnezeieşti, defăimând pe cea largă; căci cu nimic nu este mai rău, pentru cel ce cu adevărat are minte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Floarea cea rumenă a feţei ai lepădat-o cu topirea şi cu nevoinţele înfrânării; şi aprinderea ochilor tăi ai stins-o cu mulţimea lacrimilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Întrupându-Se Cuvântul din tine, Preacurată şi vrând să spele trupul omenesc de întinăciune, ca un Chip al Curăţirii Celei fără de întinăciune este primit de ape.

Irmosul:

Întăritu-s-a inima mea în Domnul, înălţatu-s-a fruntea mea întru Dumnezeul meu şi s-a lărgit gura mea împotriva vrăjmaşilor mei.

Cântarea a 4-a. Irmos: Venit-ai din Fecioară…

Stih: Sfântă Cuvioasă Sinclitichia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu, cea deosebită prin frumuseţea trupului, te-ai făcut multora pricină de privelişte nefericită. Pentru aceea plecând din viaţă te-ai făcut părtaşă Frumuseţii Celei Dumnezeieşti.

Stih: Sfântă Cuvioasă Sinclitichia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca Iov ai răbdat pătimirea trupului; nu ai cunoscut mai înainte cuvânt de urmarea sfârşitului; ci, supunându-te vremii şi firii, te-ai mutat către Locaşul cel Dumnezeiesc.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Depărtându-te de rudenii, de părinţi şi de avere, te-ai alăturat numai lui Hristos, Bogăţia Cea Nefurată şi Necheltuită, cu Care împreună te-ai arătat părtaşă măririi celei de sus.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Naşterea ta a izbăvit pe Adam din stricăciunea care lucra asupra oamenilor; că şi zămislirea s-a făcut fără stricăciune şi mai presus de om; pentru aceea izbăveşte-mă, Fecioară, de stricăciunea răutăţilor.

Cântarea a 5-a. Irmos: Dătătorule de lumină…

Stih: Sfântă Cuvioasă Sinclitichia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcutu-te-ai locaş Cuvântului, Celui Ce locuieşte în suflete curate, înţeleaptă; că tu, preamărită, ai luminat frumuseţea sufletului tău, cu multe osteneli sihăstreşti.

Stih: Sfântă Cuvioasă Sinclitichia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ucisu-ţi-ai trupul, cel rumenit de har firesc, prin multe osteneli şi ţi-ai luminat mai vârtos chipul sufletului, care străluceşte vesel, cu lumina faptelor bune.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Materia trupului arzând-o tu cu dragostea cea către Hristos, a sufletului tău, acum cu adevărat te bucuri în chip netrupesc, împreună cu îngerii cei fără de trup, privind pe Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Capul celor dreptcinstitori de Dumnezeu, Preacurată, Cel Ce S-a născut din pântecele tău cu adevărat fără de sămânţă, a zdrobit acum capetele vrăjmaşului, celui ascuns în ape.

Cântarea a 6-a. Irmos: De adâncul greşelilor…

Stih: Sfântă Cuvioasă Sinclitichia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-te cu Raza Duhului, toată desfătarea poftelor trupeşti ai lepădat-o; că te-ai rănit cu dragostea de cele bune.

Stih: Sfântă Cuvioasă Sinclitichia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Astăzi ţi-a strălucit pomenirea, mai luminat decât Luceafărul luminând întunericul sufletelor, ceea ce eşti podoaba călugărilor şi a sihaştrilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cinstea curăţiei ai păzit-o, poftind Cămara de mire cea nestricăcioasă; că te-ai aprins de dragostea lui Hristos, a Mirelui tău Cel Minunat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca să ne umplem noi de mărire a venit Domnul Slavei la omul cel fără de mărire. Că spălându-Se ca un Om, Fiul tău, Preacurată, a mărit pe oameni.

Irmosul:

Iona din pântecele iadului striga: scoate din stricăciune viaţa mea. Iar noi strigăm Ţie: Atotputernice, Mântuitorule miluieşte-ne pe noi.

Cântarea a 7-a. Irmos: Porunca cea potrivnică…

Stih: Sfântă Cuvioasă Sinclitichia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Rău socotind potrivnicul, gândea să slăbească tăria sufletului tău cu pătimiri. Dar te-a aflat ca pe un Iov răbdător şi înţelept; şi rănindu-se cu înţeleaptă răbdare a ostenelilor tale, a fost alungat.

Stih: Sfântă Cuvioasă Sinclitichia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sufletul tău cel înţelept, încărcat cu cele mai frumoase şi Dumnezeieşti poveri, a scăpat acum de întreitele valuri ale vieţii, la Limanul Cel Liniştit, unde este pregătită odihna multelor tale răbdări întru suferinţe.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Lumină ai adus în viaţa de obşte, povăţuind ca nimeni să nu-şi schimbe locul în care a ajuns. Că statornicia este solitoare de mare răsplată; şi cu adevărat nu te-ai lenevit a fi folositoare schimnicelor, cu cuvintele şi cu faptele.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Firea apelor mă spală de păcate cu semnul naşterii tale, celei mai presus de cuvânt, Mireasă a lui Dumnezeu; căci Curăţirea lui Dumnezeu, Făcătorul de lumină, spală pe cei întinaţi cu multe greşeli, Fecioară.

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Dumnezeu, Cel Ce…

Stih: Sfântă Cuvioasă Sinclitichia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu, fericită, ai dorit cu adevărat să ajungi în pământul celor blânzi, unde locuiesc în veci Cetele îngerilor, ale cuvioşilor şi ale fecioarelor, care laudă cu cântări pe Hristos în veci.

Stih: Sfântă Cuvioasă Sinclitichia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu frumuseţea firii deosebindu-te de patimi, ai purtat grijă de suflet, ca să învingi prin înţelepciune patimile sufleteşti, cu chipul tău. Pentru aceasta stingând frumuseţea trupului ai aprins sufletul tău prin sihăstrie.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Dobândind gând priveghetor către Dumnezeu, cu râvna sufletului ai adormit în cele din urmă măiestriile înşelătorului, născocitor de rele; iar acum, prealăudată, fiind adormită, vieţuieşti în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). 

Să avem cu toții o sărbătoare binecuvântată și un an plin de sănătate, bucurie, belșug, spor în toate!

 

 

Simona David

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel