Sari la conținut

Criză de medicamente în plin sezon de viroze. Lista cu antibioticele pentru care vor fi interzise exporturile din România pe o perioadă de 6 luni. Medicamentele disponibile în acest moment

medicamente inovatoare
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

În cadrul unei dezbateri publice ce a avut loc pe data de 30 decembrie, Ministerul Sănătății a adus în atenție un un ordin care vizează restricționarea pentru 6 luni a exporturilor pentru 13 antibiotice, precum și pentru ibuprofen și paracetamol de uz pediatric.

Măsura vine în contextul în care încă din vara anului trecut se înregistrează o criză de antibiotice în farmacii, iar odată cu valul de viroze nu se mai găsesc nici antitermicele pentru copii.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune că România trebuie să primească un aviz din partea Uniunii Europene pentru ca ordinul să poată să fie publicat.

Ce prevede documentul:

Ordin Ministerul Sănătății :(1) Se aprobă Lista medicamentelor antibiotice și antitermice cu administrare orală, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, a căror distribuţie în afara teritoriului României se suspendă temporar, pe o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului ordin.

(2) Se exceptează de la prevederile alin. (1) medicamentele fabricate de către producătorii cu sediul în România, inclusiv cele fabricate sub contract, precum şi medicamentele care tranzitează teritoriul României şi care sunt destinate altor pieţe din afara teritoriului României.”

Lista medicamentelor vizate:

I.               DCI ANTIBIOTICE
Denumire comună internațională  

Formele farmaceutice cu administrare orală

AMOXICILLINUM
AMOXICILLINUM + ACIDUM CLAVULANICUM
AZITHROMYCINUM
CEFACLORUM
CEFALEXINUM
CEFIXIMUM
CEFPODOXIMUM
CEFUROXIMUM
CLARITHROMYCINUM
FOSFOMYCINUM
PHENOXYMETHYLPENICILLINUM
SULFAMETHOXAZOLUM + TRIMETHOPRIMUM
SULTAMICILLINUM
II.            DCI ANTITERMICE DE UZ PEDRIATIC
Denumire comună internațională Formă farmaceutică
IBUPROFENUM SUSP. ORALA
PARACETAMOLUM SOL. ORALA
PARACETAMOLUM SIROP

„Am elaborat un ordin de ministru care limitează exporturile pentru o perioadă de şase luni. Lista este în transparenţă decizională de o săptămână, de săptămâna trecută, înainte de Revelion, iar după ce am pus această listă am notificat Uniunea Europeană”, a afirmat ministrul Sănătăţii, marţi, la Prima News.

„Trebuie să primim un aviz din partea Uniunii Europene încât acest ordin să poată să fie publicat, ca să putem să trecem cu bine lunile ianuarie şi februarie, care sunt luni problematice, care duc la consumuri mult mai mari de substanţe antitermice, antiinflamatorii şi chiar antivirale de tip oseltamivir”, a explicat Alexandru Rafila, citat de News.ro.

Proiectul de ordin este pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătății până în 30 ianuarie. Prin urmare, restricționarea exporturilor pentru medicamentele respective ar putea să vină cel mai devreme în luna februarie.

Lista medicamentelor pentru gripă, disponibile în farmacii

Ministerul Sănătății a transmis, marți, lista preparatelor comerciale pentru adulți și copii – antitermice, antiinflamatoare, antivirale pentru gripă – disponibile în România.

Ministerul publică toate denumirile sub care sunt comercializate ibuprofenul, paracetamolul și oseltamivirum (medicamentul pentru gripă). Dintre toate medicamentele cuprinse în listă, ministerul menționează „discontinuitate temporară din motive de fabricație” doar pentru Panadol baby suspensie orală.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel