Sari la conținut

Vlăduța Lupău sfat pentru viitoare mămici: „Nu faceți ca mine, cele care urmează să nașteți”

Vlăduța Lupău a revenit pe platformele de socializare cu un sfat pentru femeile gravide, după ce a mărturisit că ea s-a luptat cu probleme de sănătate de când a născut, mai ales în privința căderii părului. Sarcina nu a fost nici ea ușoară pentru artistă, însă perioada care a venit, după ce l-a adus pe lume pe Iair, a fost de-a dreptul cruntă.

În data de 6 august, Vlăduța Lupău a dat naștere pentru prima oară, și a adus pe lume un băiețel perfect sănătos. În urmă cu puțin timp, artista a discutat despre una dintre problemele cu care se luptă de când a născut, mai exact, căderea părului până în stadiul în care artista de muzică populară a rămas aproape cheală, așa cum a declarat chiar ea.

„Cele care sunteți însărcinate sau ați născut, neapărat să luați vitaminele pe care vi le recomandă ginecologul, după sarcină. Eu am făcut greșeala și nu le-am luat. Cred că de acolo mă dor și oasele, și articulațiile, îmi cade și părul. M-am văzut cu sacii în car și nu le-am luat. Sincer, cred că dacă aș da timpul înapoi, aș lua tot pachetul dublu, numai să scap de chestiile astea. Vă rog, ascultați-o pe sora voastră și nu faceți greșeala asta. Luați toate vitaminele pe care vi le recomandă doctorul, după ce nașteți”, a povestit mămica într-un instastory.

Vlăduța Lupău a pierdut două sarcini în trecut

Invitată în cadrul unui cunoscut podcast, Vlăduța Lupău a făcut declarații și despre încercările dificile prin care a fost nevoită să treacă până să ajungă să devină mamă.

„Ne-am dorit foarte mult acest copil, mai ales pentru că am străbătut mici obstacole. Nu am spus niciodată, dar am avut încă două sarcini care s-au pierdut. Îți dai seama că în urma acestor două sarcini pierdute ne-am dorit și mai mult. Eram și mai dornici să se întâmple și să fie minunea asta, să existe.

Am trecut prin două experiențe neplăcute și te întrebi dacă se întâmplă ceva, cum spun doctorii că primele 3 luni sunt critice. Nu m-am bucurat absolut deloc până nu am trecut pragul de trei luni, până nu mi-am făcut toate analizele din lume, primite și confirmate că totul este în regulă.

E o traumă la nivelul oricărei femei, chiar dacă mai are acasă 10 copii, chiar dacă nu mai are niciunul sau unul, indiferent. Mi se pare că este o traumă pentru că te întrebi de ce ție. Nu am fugit, am zis că nu a fost să fie”, a declarat artista acum câteva luni, când era încă însărcinată.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel