Din cuprinsul articolului
Alcoolul, cancerigen din grupa 1, alături de arsenic, azbest și tutun. OMS: 8 țări europene sunt în top 10 mondial.
Potrivit datelor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății, în Europa se înregistrează cel mai mare nivel al consumului de alcool din lume.
Din cele 10 țări în care se consumă cel mai mult alcool în lume, opt se află în Europa, trei dintre acestea fiind Islanda, Norvegia și Ucraina.
Alcoolul, cancerigen din grupa 1, alături de arsenic, azbest și tutun. OMS: 8 țări europene sunt în top 10 mondial
OMS reamintește, printre altele, că abuzul de alcool nu numai că provoacă daune economice și pune presiune asupra sistemelor sociale și de sănătate, dar în acelaşi timp constituie şi una dintre cauzele care favorizează apariţia cancerului, relatează Il Fatto Quotidiano, citată de Rador.
Experții subliniază că aproximativ jumătate din cazurile de cancer de sân din Europa asociate alcoolului se datorează consumului ușor sau moderat de băuturi.
„Alcoolul este un cancerigen din grupa 1, făcând parte din aceeași categorie cu arsenicul, azbestul și tutunul. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor nu sunt conștienți de numeroasele riscuri pe care le prezintă alcoolul pentru sănătatea lor”, spune Hans Henri P. Kluge, director regional OMS pentru Europa.
Cancerul este principala cauză a decesului cauzat de alcool în Uniunea Europeană, iar în 2016, aproape 80.000 de persoane au murit din cauza cancerelor asociate alcoolului, în timp ce aproximativ 1,9 milioane de ani de viață au fost pierduţi din cauza mortalității premature sau a dizabilității.
OMS, campanie de 10 milioane de euro pentru conștientizarea efectelor consumului de alcool
Astfel, OMS a lansat o campanie, finanțată cu 10 milioane de euro, pentru a sensibiliza opinia publică și factorii de decizie politică cu privire la legăturile dintre consumul de alcool și riscurile de cancer.
Proiectul intenționează să actualizeze etichetele băuturilor alcoolice, cu specificarea riscului pe care-l reprezintă pentru sănătate, precum și să promoveze şi mai mult educația sanitară pe această temă.