Sari la conținut

„COMANDĂ-ȚI” UN BEBELUȘ așa cum vrei ! TREI soluţii ca să decizi SEXUL COPILULUI

Tehnologia modernă ajută părinţii din zilele noastre să concureze cu natura: îşi pot crea, în laborator, fiice şi fii sănătoşi tun. Cuplurile mai conservatoare au la îndemână varianta calendarului.

Dacă „barza” ar ţine cont de toate cererile viitorilor părinţi, majoritatea copiilor aduşi pe lume ar fi băieţi. Există însă câteva „scurtături” către copilul dorit, unele garantate 100%.

1. Planificare în funcţie de ovulaţie

Metoda Shettles, veche de peste 40 de ani, pare să fie una dintre cele mai populare teorii despre selecţia sexului embrionilor.

„Nu ştiu dacă are succes chiar în 90% dintre cazuri, cum pretinde medicul american, dar este eficientă”, crede medicul Ciprian Pop, asistent universitar obstetrică- ginecologie.

Potrivit doctorului Landrum Shettles, partenerii pot alege pe cale naturală sexul nou-născutului, cu condiţia să-şi planifice atent fiecare partidă de sex. Teoria se bazează pe faptul că spermatozoizii cu informaţie genetică Y au o viaţă mai scurtă în colul uterin al femeii, în timp ce purtătorii cromozomului X, deşi „înceţi”, sunt mai rezistenţi.

Aşadar, viitorii părinţii care aleg metoda ar trebui să stea cu ochii pe calendar: relaţiile intime avute cu 24 de ore înainte de ovulaţie cresc şansele de a avea băiat, cele cu până la 72 de ore după, ajută la conceperea unei fete.

Pentru reuşita primului scenariu, e musai ca femeia să atingă orgasmul. „Mai mult de trei zile nu rezistă niciun spermatozoid, e important să se grăbească”, e sfatul specialistului.

2. Fertilizarea in vitro, 100% garantată

Tot oamenii de ştiinţă de peste Ocean au venit şi cu ideea selecţiei folosind fertilizarea in vitro. Procedura garantează nu doar alegerea genului, ci şi a celui mai sănătos embrion. În timpul stadiilor precoce de dezvoltare, celulele embrionilor creaţi în laborator sunt analizate pentru detectarea anomaliilor şi a genului dorit.

„În multe ţări, e o metodă ilegală şi imorală, dar se obţin cele mai bune rezultate”, admite medicul Pop. Spre exemplu, în Marea Britanie alegerea sexului copilului e interzisă, în timp ce în SUA e permisă, motiv pentru care sute de britanici călătoresc anual în afara ţării pentru asta.

3. Dieta înainte de sarcină

O a treia versiune este re gi mul alimentar care influenţează sarcina. Astfel, femeile care evită proteinele, dar mănâncă sărat vor rămâne gravide cu băieţi. „Sunt poveşti”, desfiinţează mitul medicul Ciprian Pop.

Mituri despre sexul copilului

De-a lungul timpului, oamenii au născocit metode trăsnite despre cum pot determina sexul copilului:

  • O poziţie de mare ajutor în conceperea unei fete este cea în care femeia stă dedesubt. Ca micuţul să iasă băiat, viitoarea mamă trebuie să stea întinsă jumătate de oră imediat după consumarea momentului intim;
  • În alte părţi, cuplurile îşi planifică partidele de sex în funcţie de fazele lunii. Dacă e lună plină sau în pătrar, au şanse să aibă o fată.
  • O altă metodă intens folosită şi la noi se referă la ghicirea sexului nou-născutului în funcţie de forma burţii gravidei. Aşa se face că femeile cu burta „ţuguiată” vor naşte băiat, iar cele cu burta „turtită” fată.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel