Din cuprinsul articolului
Veste tristă… Doliu în zi de mare sărbătoare. A murit în curtea bisericii la numai 56 de ani. Tatăl său a avut același destin: a murit cu fața la altar…
Doliu în zi de mare sărbătoare printre preoții și credincioșii din Moldova. Preotul Benedict Ciucureanu, în vârstă de 56 de ani, a fost găsit fără suflare în curtea bisericii.
Marți, în jurul orei 13.30, polițiștii de la Secția Rurală Pojorâta au fost sesizați prin 112 de către un bărbat din Sadova că l-a găsit decedat pe preot în curtea Bisericii Sf. Nicolae din localitate.
Potrivit România TV.net, la sosirea echipajului de la Serviciul de Ambulanță Suceava s-a constatat că preotul Benedict Cuciureanu era decedat, probabil din seara anterioară.
Preotul plecase de acasă luni seară
Din cercetările preliminare ale poliției a rezultat că preotul a plecat de acasă de luni seară și s-a dus pe un teren pe care avea depozitate lemne. Alarma s-a dat abia a doua zi pentru că preotul era singur acasă.
Benedict Cuciureanu a fost găsit decedat pe un teren al bisericii, pe traseul de unde a luat lemnele cu care se îndrepta spre casa parohială.
Polițiștii nu au identificat urme de agresiune sau alte elemente care să le aducă suspiciuni. Se bănuiește că a fost vorba de un infarct, mai ales că preotul avea afecțiuni cunoscute.
Conform procedurilor, a fost deschis un dosar penal și se continuă cercetările. Necropsia va aduce certitudini privind cauza morții.
Și tatăl său murise tot așa…
Preotul Benedict Cuciureanu a fost fiu de preot și slujea în biserica în care a slujit și tatăl său, pr. Gheorghe Cuciureanu, aproape 24 de ani, părinte care a plecat la Ceruri în dimineața zilei de 21 mai 1997.
„Preotul Gheorghe Cuciureanu mergea la sfânta biserică pentru oficierea slujbei religioase, a căzut la câțiva metri de locuința sa sub un tei secular cu fața spre Sfântul Altar.
A făcut infarct. Prezbitera Emilia l-a observat imediat, a ajuns la el, i-a făcut respirație artificială, a anunțat ambulanța care l-a dus la spital, dar nu s-a putut face nimic.
După o viață binecuvântată de Dumnezeu cu ani mulți și fapte alese pentru care i s-a acordat gradul de preot iconom stavrofor sufletul preotului Gheorghe Cuciureanu a trecut în veșnicie, la vârsta de 60 de ani”.
La 25 de ani după plecarea în Veșnicie a pr. Gheorghe Cuciureanu, fiul său Benedict Cuciureanu a avut aproape aceeași soartă: a fost găsit decedat pe un teren al bisericii, pe traseul de unde a luat lemnele cu care se îndrepta spre casa parohială.
Părintele Benedict mai are doi frați și o soră, dar și o fiică stabilită la Cluj. Trecerea părintelui Benedict la cele veșnice lasă un mare gol în inima mamei sale, în inima soției, fiicei, a fraților săi, a întregii comunități din Sadova, notează Luceafărul.net.