Sari la conținut

Camion din România, capturat de ruși! Ce i-au făcut șoferului care transporta medicamente și alimente ucrainenilor

Camion din România, capturat de ruși! Ce i-au făcut șoferului care transporta medicamente și alimente ucrainenilor… Doamne, pare absolut incredibil…

Ce a pățit un șofer român, după ce rușii l-au prins că transporta mâncare și medicamente ucrainenilor? Nimeni nu și-a imaginat asta.

Pe 24 februarie 2022, Vladimir Putin a ordonat armatei sale să înceapă ceea ce el numește „operațiune specială militară” în Ucraina.

De atunci, întreaga țară s-a transformat într-un front de război, iar soldații ruși bombardează tot ce le stă în cale, inclusiv blocuri, locuințe sau instituții publice în care se adăpostesc civilii.

De sute de zile ucrainenii trăiesc o dramă în adevăratul sens al cuvântului, iar timpul parcă stă în loc pentru cei care au ales să rămână în țara lor.

Nu mai au apă potabilă, căldură, mâncare sau medicamente, astfel că voluntarii din România au decis să îi ajute. S-au format ONG-uri care au ca scop trimiterea de ajutoare în Ucraina, pentru cei greu încercați de soartă în aceste momente.

Camioane încărcate cu mâncare, medicamente sau obiecte de igienă pleacă frecvent de la granițele noastre și tranzitează oarașele care s-au transformat în ruine pentru a ajunge la supraviețuitorii ucraineni.

Un pașaport românesc este aur pentru Ucraina

Doar că șoferii români care duc astfel de transporturi nu sunt ocoliți de incidente.

Ce a pățit un șofer român, după ce rușii l-au prins că transporta ajutoare ucrainenilor? Nimeni nu și-a imaginat acest deznodământ!

Vlad Gheorghe, europarlamentar USR, care s-a implicat de la izbucnirea războiului dintre Rusia și Ucraina în a-i ajuta pe refugiați, a povestit o întâmplare neașteptată cu un șofer român care transporta într-un camion alimente, medicamente și obiecte de igienă pentru ucraineni.

Vehiculul a fost capturat de ruși, iar după ce au golit tot camionul, i-au verificat actele acestuia. Pentru că avea pașaport de România, bărbatul a scăpat cu viață și a fost lăsat să se întoarcă acasă!

„Un paşaport românesc în perioada asta e aur în Ucraina. Poţi să treci graniţa, poţi să pleci din ţară, poţi să faci multe lucruri.

Chiar am o poveste pe care mi-au spus-o colegii noştri voluntari zilele trecute. Au trimis un camion care a fost capturat de ruşi. Noi nu trimitem armamament, doar alimente, medicamente şi produse de igienă personală. Asta-i tot ce trimitem.

Camionul respectiv a fost oprit de ruşi, au fost furate produsele. Dar pentru că acel camion avea numere româneşti şi şoferul avea paşaport românesc, nu i-au făcut nimic.

E emblematică imaginea asta: un camion special cu ajutoare trimis cu un şofer român spre Harkov a fost oprit de ruşi, a fost furat, dar şoferul a fost lăsat să se întoarcă cu camionul gol.

Dacă nu avea paşaport românesc, şoferul ar fi fost împuşcat, iar camionul ar fi fost furat cu totul. Deci scăparea şoferului a fost paşaportul românesc”, a povestit europarlamentarul USR Vlad Gheorghe, potrivit dinpopor.ro.

Simona David

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel