Sari la conținut

O celebră actriță face mărturisiri cutremurătoare: A fost greşeala mea…

pacient Covid
sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro
Un nou val Covid

O celebră actriță face mărturisiri cutremurătoare. A avut dureri insuportabile și a evitat să ceară consultația unui specialist. Ea spune că „ a fost greşeala mea că nu m-am dus la medic. Am făcut întâi o ecografie, după aceea o mamografie, apoi un RMN, dar diagnosticul era deja cla”.

Anul trecut, Bianca Brad a avut curajul să spună ce multe femei nu vor să spună, că a fost diagnosticată cu cancer la sân. Ea a povestit cât de greu i-a fost şi cum i-a spus mamei sale despre boala care a măcinat-o.

„Înainte de a-i spune am avut emoții foarte mari, am avut aceleași emoții ca acum 6 ani, când mă gândeam să merg să îi spun. M-a bufnit plânsul, gândindu-mă cum o să reacționeze și cum o să îi fie, dar m-am adunat, i-am expus toată povestea, nu am intrat în detalii foarte mari, i-am spus într-un mod cât mai finuț și necomplicat, foarte pozitiv și optimist. (…)

Bianca: mi-am ascultat instinctul

Apoi a făcut ochii mari și mi-a zis: „Bine că nu mi-ai spus!”. Mă bucur că mi-am ascultat instinctul. Ar fi trebuit să lupt să o țin pe ea sus, nu doar pe mine!”, a spus Bianca Brad atunci, în emisiunea lui Cristi Brancu.

Bianca a fost diagnosticată cu cancer la sân în anul 2015. Actrița Bianca Brad a povestit cum a descoperit că are cancer și regretă că nu a fost la un control din timp. Vedeta a trecut singură prin boală și nu a vrut să spună nimănui despre problemele de sănătate pe care le avea.

Actrița a avut dureri insuportabile la sâni și a mers destul de târziu la medic.
Timp de 6 ani, Bianca Brad a mers singură la terapie, a făcut tratamente și perfuzii.

„Eu n-am fost la controalele anuale. Într-o noapte m-am trezit cu o durere cruntă în sân, îmi venea să bag mâna și să scot tot ce e acolo”, a spus Bianca Brad într-un interviu.

Detalii despre semnele pe care le-a avut

„A fost greşeala mea că nu m-am dus la niciun control şi nici nu mă palpam cu atenţie. Şi brusc, într-o noapte din mai 2015, m-am trezit din somn cu dureri infernale la sânul drept. Aveam senzaţia că, din interior spre exterior, mă străpungeau cuţite, săgeţi, ace, aveam nişte dureri crunte. Nemaiputând să dorm, am început să caut pe internet de la ce ar putea fi şi ce aş putea să fac.

Şi am descoperit că acest tip de cancer nu dă dureri, decât dacă ajunge în fază terminală. Dar nu înţelegeam cum e posibil, pentru că nu se vedea nimic, nu am avut simptome… Am făcut întâi o ecografie, după aceea o mamografie, apoi un RMN, dar diagnosticul era deja clar. Eu am vrut atunci să aplic tratamentul clasic: chimioterapie-operaţie-chimioterapie, radioterapie etc.

Era fix în perioada în care Angelina Jolie s-a hotărât să-şi facă dubla mastectomie şi histerectomie, dar ea avea în gene predispoziţie spre aşa ceva. Iar eu, probabil şi sub influenţa unei asemenea ştiri, eram hotărâtă să fac mastectomie şi, în ignoranţa mea, l-am întrebat pe medic: Când mă operaţi? Săptămâna viitoare?

Bianca Brad: Feminitatea nu se pierde o dată cu operația de mastectomie…

Medicul mi-a dat numărul unui specialist ca să merg să stabilesc planul de chimioterapie. Interesant este că asta se întâmpla pe 21 mai, de ziua Sfinţilor Constantin şi Elena, care s-a dovedit a fi unul dintre acele semne divine pe care le-am primit de-a lungul timpului”, a declarat Bianca Brad, pentru OK! Magazine.

Am fost operată pe 8 aprilie cu reconstrucție imediată. Acum sunt foarte bine. Nu mă mai interesează ce spune lumea, că o să revină cancerul. Important e să lași frica în voia lui Dumnezeu. Dacă crezi în Dumnezeu, frica nu are loc.

De la ce i s-a tras boala?

Încercările ne sunt date în viață spre binele nostru. Și eu am fost revoltată. Întâi am zis că mi-a luat fetița. În 2013 am avut alt șoc, de la care mi s-a tras această boală. Dar am reușit s-o înving numai cu ajutorul lui Dumnezeu”, a mai mărturisit Bianca Brad, la Prima TV.

„Mi-a auzit și strigătul de dor de proiecte artistice care să-mi vindece sufletul și, că și alte dăți, a adus în viața mea. Oamenii potriviți prin care să i se șlefuiască Lucrarea…

Încă nu mi-am învățat bine lecția – să bat cu insistență la ușile care sunt ținute închise și să intru pe sub ușă sau pe gaura cheii sau geam sau pe horn…atunci când este vorba despre mine… Doar pentru cauze nobile sau pentru alții o fac cu mult curaj…

Teama de a nu deranja a fost întotdeauna mai mare decât visurile mele mari…dar timide…și am renunțat la mine, pentru a le fi bine altora…

Uriașă greșeală!! Să nu faceți ca mine, copii… Urmați-vă visurile cu curaj, ascultați-vă inima și nu lăsați pe nimeni să vă ciuntească, sub nicio formă, aripile…Începând de astăzi, îmi voi întinde iar aripile…timid, dar cu multă bucurie și recunoștință…și, evident, cu foarte multă emoție…”, a mai spus Bianca Brad acum ceva timp.

Bianca Brad a revenit, într-o postare făcută pe contul său de socializare, cu informații privind intervenția de reconstrucție, dar și cu sfaturi pentru femeile care trec prin astfel de momente dificile.

Tehnica chirurgicală inovatoare

„Am spus că voi reveni cu informații despre tehnica chirurgicală inovatoare care a jucat un rol mare în alegerea echipei de medici, în vederea operației de mastectomie.(făcută în 2021)

Este vorba de implantul prepectoral, tehnica chirurgicală efectuată în premieră națională, în 2018, la Institutul Sânului.

Imediat după operație, am avut dureri mari, în ciuda medicației. În primele 2 săptămâni mi-a fost greu și din cauza drenei, dar după ce mi-a scos-o, a fost tot mai bine.

Au ajutat mult drenajul limfatic și exercițiile specifice recomandate după mastectomie deși, la început, au provocat și ele dureri mari.

Înainte de operație mă gândisem să nu fac reconstrucție imediată sau poate chiar deloc…

Apoi, aflând de implantul prepectoral, am decis să aleg această variantă și mi-am spus că, dacă mă va deprima aspectul operației, voi face un tatuaj.

Din fericire, s-a dovedit a fi o alegere foarte bună, totul a decurs cum trebuie, cicatricea mea s-a vindecat frumos și nu mai simt nevoia să o ascund.

Scopul principal al tatuajului medical

Din câte am înțeles, procedura este simplă și non-invazivă, durează puțin și poate oferi multor femei, încredere și un sentiment de reîntregire.

Scopul principal al tatuajului medical este de a reduce impactul psihologic negativ, provocat de îndepărtarea sânului.

Am adăugat în continuarea celor câteva poze (făcute anul trecut) decupate atât cât să dezvăluie (cu delicatețe sper) evoluția procesului de vindecare, și câteva imagini cu modele de tatuaj, găsite pe câteva pagini de pe net…așa, pentru inspirație și încurajare…

Feminitatea nu se pierde o dată cu operația de mastectomie…

Încrederea în sine și atitudinea feminină, contează mult mai mult…Acolo trebuie lucrat…cu multă răbdare, înțelepciune, credință, speranță…

Multă sănătate, curaj și putere vă doresc, dragi învingătoare”, a scris Bianca Brad pe Facebook.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel