Sari la conținut

Cinci mituri despre acnee şi adevărul din spatele lor

Acneea este o afecţiune care stresează la maximum în special adolescenţii, însă nici persoanele adulte nu sunt scutite de ea. Stilul modern de viaţă face să circule multe zvonuri legate de acest subiect. Specialiştii în domeniu dărâmă câteva mituri legate de această afecţiune.

  • Mitul nr. 1: Adulţii nu fac acnee

Studiile arată că mulţi adulţi sunt afectaţi de acnee chiar şi până la vârsta de 50 de ani, însă această afecţiune se manifestă diferit în funcţie de vârstă.

„Acneea este o boală care poate debuta la orice vârstă, fie pe fondul unor dereglări hormonale, fie din cauza folosirii unor produse cosmetice sau substanţe medicamentoase care deregleză activitatea glandei sebacee”, explică prof. dr. Anca Zbranca.

Între adolescenţi şi adulţi diferă însă forma sub care acneea se poate prezenta. Astfel, la adulţi, acneea se manifestă sub formă de pete roşii, mai ales în jurul gurii, iar la adolescenţi sub formă de co şuri albe sau negre, în special pe frunte, nas şi obraji.

  • Mitul nr. 2: Ciocolata şi băuturile cauzează acneea

Legătura între stilul de viaţă şi apariţia acneei este momentan doar la nivel de controversă. Ideea conform căreia ciocolata şi cofeina cauzează acnee nu a fost dovedită ştiinţific.

„Nu există niciun studiu clinic serios care să incrimineze ciocolata sau băuturile acidulate. Totuşi, persoanele supraponderale, în cadrul altor dereglări hormonale, pot avea disfuncţii ale glandelor sebacee, implicit şi acnee”, mai spune medicul dermatolog Anca Zbranca.

  • Mitul nr. 3: Stresul e răspunzător de acnee

Deocamdată, cercetările nu sunt suficiente pentru a cuantifica dacă stresul este răspunzător de acnee.

„Poate exista o relaţie între secreţiile substanţelor secretate în piele, atunci când organismul se află sub stres, şi acnee . Există şi studii clinice făcute pe loturi mari de studenţi acneici care au arătat că în perioada sesiunilor de examinare acneea este exacerbată”, explică medicul Anca Zbranca.

  • Mitul nr. 4: Cremele cu protecţie solară agravează boala

Atunci când vă alegeţi crema care să vă ofere protecţie solară trebuie să fiţi atenţi şi la conţinutul de substanţe comedogene (substanţe care închid porii şi favorizează apariţia punctelor negre).

„Produsele fotoprotectoare dermato-cosmetice cumpărate din farmacii sunt atent controlate în ceea ce priveşte existenţa acestor substanţe şi nu prezintă astfel de riscuri. Atenţie însă la cremele din magazine sau de pe plaje, pentru că pot fi extrem de comedogene”, atenţionează prof. dr. Anca Zbranca. Specialiştii mai recomandă şi cremele care conţin oxid de zinc.

  • Mitul nr. 5: Acneea apare pentru că nu vă spălaţi suficient

Acneea are legătură cu igiena. Sebumul secretat în exces trebuie îndepărtat cu produse speciale.

„Un tratament corect al acestei afecţiuni presupune folosirea produsele de îngijire pentru piele seboreică, acestea conţinând substanţe care limitează puseele de acnee”, adaugă dermatologul Anca Zbranca. Atenţie însă, o spălare frecventă a feţei (mai mult de două ori pe zi) poate usca pielea.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel