Sari la conținut

Parasomnia, sindromul care ne distruge. Experții avertizează

insomnie
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Probleme de sanatate asociate cu insomnia

Parasomnia este sindromul periculos care ne poate distruge. În acest context,  experții avertizează: pacienți dezvoltă, în timp, depresie și anxietatea, dar și probleme grave de sănătate, deoarece nu se mai pot odihni.

Parasomniile sunt o categorie de tulburări de somn care implică mișcări, comportamente, emoții, percepții și vise anormale care apar în timpul somnului, între etapele de somn sau în timpul trezirii din somn.

Parasomniile sunt stări de somn disociat care reprezintă treziri parțiale în timpul tranzițiilor dintre starea de veghe, somnul NREM și somnul REM, precum și combinațiile acestora.

Parasomnia, sindromul periculos care ne distruge

Multe persoane se confruntă cu coșmaruri în timpul nopții. Uneori, acestea par atât reale încât pacienții se trezesc cu o senzație de teamă, iar inima le bate cu putere. Mulți nu mai reușesc să adoarmă. Dacă experiența se repetă, se poate ajunge la parasomnia.

Potrivit experților, oamenilor le este efectiv teamă să se mai culce. Acești pacienți dezvoltă, în timp, depresie și anxietatea, dar și probleme grave de sănătate, deoarece nu se mai pot odihni. Potrivit ultimelor statistici, parasomnia afectează 4% dintre adulții planetei.

Tratament

Tratamentul clasic, în cazul acestui sindrom, este consilierea psihologică pentru reducerea stresului, dar și medicamente speciale care să îi ajute pe pacienți să adoarmă. Există însă multe cazuri în care acest tratament nu dă rezultate.

În acest cazuri specialiști apelează la terapia cu imagini. Practic, pacienții trebuie să descrie în amănunt coșmarul, dar să îi inventeze un final fericit. Această „poveste“ trebuie imaginată de câteva ori pe zi. În timp, creierul este antrenat să nu mai perceapă coșmarul ca pe ceva înfricoșător.

Un nou studiu în domeniu arată că dacă acestor imagini ale coșmarului i se asociază și un sunet plăcut în timpul somnului REM (perioada în care visăm), șansele de reușită ale terapiei cresc simțitor.

La studiu au participat 36 de persoane care suferă de parasomnie. Jumătate dintre ele au auzit un sunet neutru (o coardă de pian) în timp ce își descriau coșmarul. Cealaltă jumătate a beneficiat doar de terapia clasică cu imagini. Rezultatele au arătat că, în cazul pacienților care au auzit și sunetul, frecvența coșmarurilor s-a redus de patru ori.

„Din câte știu eu, acesta este primul studiu clinic și terapeutic care utilizează activarea memoriei pentru a îmbunătăți terapia. Se pare că adăugarea unui sunet bine sincronizat în timpul somnului REM crește efectul terapiei cu imagini, care este una dintre cele mai eficiente terapii care nu implică administrarea de medicamente”, a declarat autorul studiuluil, dr. Lampros Perogamvros, psihiatru la Spitalul Universitar din Geneva, potrivit cnn.com.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel