Din cuprinsul articolului
Un copil a suferit arsuri dureroase după ce a consumat un fruct obișnuit. Mama sa, devastată, a povestit cum băiețelul a mâncat o lămâie verde în curtea casei și ulterior i-a descoperit o rană pe piept, potrivit kidspot.com.au.
„El mânca o lămâie verde în timp ce se juca în piscina. Nu mi-am imaginat că se poate întâmpla asta, iar eu și soțul meu am fost uimiți de felul în care arăta arsura”, a declarat femeia.
Băiețelul a suferit o reacție cutanată mai puțin cunoscută, numită fitofotodermatită – o formă de arsură chimică – chiar în mijlocul pieptului, după ce sucul de lămâie a picurat pe el și s-a produs o reacție chimică la expunerea la soare.
„M-am simțit copleșită când alte mame au spus că nu au idee că există așa ceva. Mi-aș fi dorit să știu despre asta”, a declarat femeia, spunând că vrea să se asigure că „nu i se mai întâmplă și altcuiva”.
Băiețelul se află acum sub îngrijirea unei echipe de medici specializați în arsuri.
Ce este fitofotodermatita
Aceasta este o formă de dermatită vegetală care poate provoca vezicule roșii pe piele.
Fitofotodermatita se poate dezvolta la oricine. Nu este o alergie, ci mai degrabă o contaminare accidentală a pielii cu sucul sau seva de la o plantă, urmată de expunerea la soare.
După ce reacția inflamatorie acută dispare, există de obicei o hiperpigmentare postinflamatoare care poate dura ani de zile.
Printre substanțele cu risc ridicat se numără sucul de lămâie, seva de la smochine, țelina și păstârnacul.