Din cuprinsul articolului
Ce e bine să faci de Sfântul Dumitru. Biserica Ortodoxă Română prăznuiește pe 26 octombrie pe Sfântul Dumitru, zi în care românii păstrează o serie de tradiții, care sunt diferite în funcție de zona țării.
Pe data de 26 octombrie creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Dumitru, zi în care se păstrează anumite obiceiuri, în special în mediul rural.
Conform tradiției, copiii sar peste foc pentru a fi sănătoşi tot anul iar tinerii pentru a se căsători și a fi feriți de necazuri.
Femeile mai în vârstă împart covrigi, nuci, mere, pâine, struguri şi prune uscate celor care sar peste foc, conform calendarulortodox.ro.
În această zi se pomenesc şi morţii şi se oferă de pomană colivă de Sâmedru dar şi colaci în formă de cruce.
Sanmedru era considerat ocrotitorul păstorilor care păstrează o serie de obiceiuri în ajunul Sfântului Dumitru. Oierii pun un cojoc pe iarbă, pentru a vedea ce fel de iarnă va veni. Dacă pe cojoc se așează o oaie neagră, iarnă va fi una blanda, iar dacă se va culcă o oaie albă, iarna va fi grea.
De Sfântul Dumitru nu ai voie să folosești pieptănul, în caz contrar, vei atrage necazuri și primejdii
În Bucovina, tradiția spune că cine seamănă usturoiul după ziua de Sf. Dimitrie va avea anul viitor parte numai de pagubă
Ce e bine să faci de Sfântul Dumitru. Cine are datorii ar trebui să le plătească până la Sf. Dimitrie pentru a-i merge bine tot anul viitor.
Rugăciune puternică către Sfântul Dumitru
„Sfinte Dumitru, tu ai fost ales de Dumnezeu şi hărăzit să ocupi funcţia de proconsul, în timpul crudului persecutor al creştinismului, Maximilian; lucrul acesta ţi-a îngăduit să poţi veşti cu mai multă uşurinţă şi autoritate cuvântul mântuitor al sfintei Evanghelii.
Tu nu te-ai lăsat impresionat nici de promisiunile tiranului, nici de ameninţările lui, ci ai renunţat la orice demnitate lumească pentru a câştigă fericirea veşnică.
Zi de mare sărbătoare pentru români! Împărţind toate bunurile tale celor săraci ai mers la închisoare cântând cel mai frumos imn de biruinţă al creştinilor: ‘Aleluia.’ Străpuns de sulitele ucigaşilor te-ai asemănat cu Mântuitorul tău răstignit pe cruce.
Te rog mijloceşte-mi şi mie harul să gust măcar în parte fericirea pe care o da trăirea sinceră a credinţei.
Binecuvântează-mă şi pe mine, că să mă pot împotrivi greutăţilor pe care le întâlnesc în strădania de a-mi apară credinţă.
Bunul Dumnezeu a răsplătit cucernicia şi dragostea cu care ai îndurat toate suferinţele săvârşind nenumărate minuni cu moaştele tale, care atunci când au fost găsite emanau un parfum plăcut mirositor.
Da-mi şi mie harul să fiu în viaţă o plăcută mireasma a lui Cristos în mijlocul lumii stricate şi să duc pe cât mai mulţi pe drumul mântuirii prin pildă şi rugăciunea mea. Amin”.