Sari la conținut

S-a aflat adevărul. De ce boală suferă Simona Halep. Fostul ei antrenor aruncă bomba

Adrian Marcu este fostul antrenor al Simonei Halep, iar până la începutul acestui an a antrenat-o alături de Daniel Dobre.

Adrian Marcu este unul dintre antrenorii cu care Simona Halep a lucrat destul mult de-a lungul carierei sale. Într-o intervenție telefonică la Digi Sport Special, Marcu a spus că nu își explică cum s-a ajuns aici, ținând cont că jucătoarea din România era extrem de strictă în ceea ce privește medicamentația.

„Eu pot să spun că o știu pe Simona destul de bine. Am lucrat mult cu ea și știu că e o sportivă care, în ceea ce privește medicamentația, a fost mereu grijulie. Sincer, nu pot să cred că ar fi făcut așa ceva, mai ales că e chestie care i-ar fi îmbunătățit partea fizică, care oricum era beton.

Nu știu de ce ar fi făcut chestia asta. Dacă stăm să ne gândim, punctul forte al Simonei a fost partea fizică. Sunt uimit că s-a întamplat asta. Urmează să facă tot posibilul și să vedem de unde a apărut această substanță.

Un sportiv de valoarea Simonei trebuie, în primul rând, ca în fiecare zi să anunțe unde va fi mâine și eu cred că Simona a făcut sute de teste anti-doping. Cred că e greu să fie o eroare medicală, dar știu că Simona are și niște probleme cu tiroida. E o situație dificilă pentru o mare sportivă, care eu cred că este fair și onestă.

O cunosc de multă vreme și am fost cu ea 24/24. Din punctul de vedere al stricteții, nu văd cum s-a întâmplat. Am vorbit cu ea, dar nu aș avea multe să vă spun. Eu doar i-am spus dacă o pot ajuta cu ceva. Cred că nu s-a întâmplat asta și îi doresc mult să reușească să dovedească ca n-a fost așa”, a spus Adrian Marcu.

Cum a reacționat Patrick Mouratoglou după ce Simona Halep a fost suspendată temporar pentru dopaj?

Patrick Mouratoglou, antrenorul Simonei Halep, este de partea sportivei și este convins că vor reuși să treacă peste această situație împreună.

Printr-o postare pe pagina sa oficială de Instagram, Patrick Mouratoglou i-a transmis sportivei că o va susține și îi va fi alături: „Te susțin 100% în această luptă Simona. Până la capăt împreună”, a scris antrenorul pe pagina de Instagram.

Fostul antrenor al Serenei Williams, Patrick Mouratoglou, colaborează cu Simona Halep de mai bine de șase luni, de la începutul lunii aprilie.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel