Din cuprinsul articolului
Știi să recunoști primele semne prevestitoare infarct? Atunci când vorbim despre infarct sau atacul de cord trebuie să reținem regula următoare: cu cât se intervine mai repede, cu atât mai mult cresc șansele de supraviețuire ale pacientului. Practic, spun medicii, totul depinde de cât de repede poate să fie dus pacientul la spital, fiindcă numai într-o unitate spitalicească se poate oferi îngrijirea necesară pentru a fi salvata viața victimei atacului de cord. De aceea, este bine să cunoști semnele unui infarct, astfel încât să poți acționa cât mai repede.
Infarctul constă în blocarea unui vas de sânge cu un cheag și sistarea alimentării cu oxigen a unui mușchi al inimii, practic de aceea rezultă durerea în piept și starea generală de rău. Infarctul are două mari riscuri: primul este cel al tulburării de ritm cardiac, fibrilația ventriculară, care poate pune viața în pericol.
Practic inima încetează să mai pompeze și se oprește. Însă salvarea este dotată cu defibrilatoare cu ajutorul cărora pot fi evitate aceste tulburări de ritm cardiac. Al doilea risc pe care îl presupune infarctul este sistarea pompării inimii. Practic, spun medicii, cu cât infarctul este mai lung, cu atât se pierde pentru totdeauna mai mult țesut muscular al inimii.
Simptomele premergătoare unui infarct
Important de reținut este faptul că niciodată infarctul nu apare din senin, așa cum cred oamenii. Adevărul este că organismul transmite semne de alarmă cu câteva zile sau săptămâni înainte de a avea loc atacul de cord, totul este să cunoști simptomele și să fii atent la ceea ce organismul îți transmite, spun medicii.
De aceea, este esențial să recunoaștem semnele premergătoare unui infarct, cu atât mai mult cu cât datele statistice arată că tot mai mulți oameni tineri suferă un atac de cord. În plus, nu trebuie omis faptul că infarctul este a doua cauză de deces la nivel mondial.
Iată care sunt semnele unui infarct:
- Durerea toracică. Acesta este cel mai întâlnit simptom. Trebuie spus și faptul că durerea odată pornită nu scade în intensitate la mișcare sau la palpare. De aceea, dacă simți o durere puternică în piept care nu se modifică atunci când te miști sau când respiri, sună la 112.
- Presiunea în piept ( în coșul pieptului). Este tot un simptom frecvent al infarctului. Deși poate să fie un semn de sine stătător, presiunea în piept este adesea însoțită de durerea în piept.
- Durere în brațe, gât sau maxilar. De cele mai multe ori, durerea în piept radiază în brațe ( mai ales cel stâng), în gât și maxilar. Uneori, durerea poate radia și în spate.
- Apar dificultățile de respirație. Adesea pacientul spune că simte ca și cum s-ar sufoca.
- Transpirație. Aceasta este practic unul dintre răspunsurile organismului la stres.
- Indigestia și arsurile la stomac. Mai exact, în imediata vecinătate a inimii se află și nervii care străbat stomacul, așa explicându-se simptomele ce pot fi confundate cu indigestia sau cu arsurile la stomac.
- Greața este alt simptom posibil al unui atac de cord. De altfel, ca și transpirația, greața este un răspuns comun la stres. Așa că dacă ai dureri în piept și senzația de greață nu mai sta pe gânduri și sună la salvare.
- Oboseala este considerată de medici un semn de avertizare al atacului de cord. Explicația constă în faptul că dificultățile de respirație duc la prezența senzației de oboseală a organismului.
- Apar sincopele. Odată cu progresul unui atac de cord, mușchiul cardiac deteriorat face ca tensiunea arterială să scadă. De asemenea, are loc și o scădere a fluxului sanguin spre creier.