Din cuprinsul articolului
Vor fi interzise în câteva zile. Iată ce produse nu vor mai fi găsite în supermarket și care este motivul pentru care vor fi retrase de la vânzare de la 1 noiembrie.
Mai multe produse aflate printre preferințele românilor vor fi scoase de la vânzare de la 1 noiembrie, a anunțat Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
Este vorba despre toate produsele cu ambalaje ce conțineau etichetă Nutri-Score, notată cu litere de la A la E, notare ce reprezintă un reper important în achiziționarea de alimente.
În funție de scorul notat, acestea sunt mai mult sau mai puțin nutritive.
De ce vor fi interzise
Care este motivul pentru care aceste alimente vor fi interzise de la vânzare? Ei bine, motivul este faptul că „ANPC nu agreează introducerea acestui sistem în România”.
Acest concept a fost dezvoltat de oamenii de știință renumiți în domeniul nutriției, cu scopul de a pune în evidență produsele care conțineau atât nutrienți benefici organismului, cât și pe cei care ar fi fost de evitat, precum sarea, zahărul sau alți aditivi nocivi sănătății.
Ce spune ANPC
Potrivit șefului ANPC, decizia de a retrage aceste produse se datorează lipsei de informări suficiente a consumatorului, care ar putea fi influențat de acele scoruri, fără a evolua produsul din toate punctele de vedere.
„Consumatorul mediu informat nu are bagajul de cunoștințe necesar pentru a lua orice decizie de tranzacționare, așa cum este ea indicată sau cum este sfătuit să o facă prin ambalarea produselor”, a declarat Horia Constantinescu.
În ciuda deciziei anunțate, șeful ANPC a recunoscut că, deși nu mai este mult timp până la punerea în practică a deciziei, nu există încă un plan concret stabilit cu producătorii, notează Playtech Impact.
Firește că interdicția ANPC de a se comercializa aceste produse nu va opri acest lucru. Ce îi împiedică pe producători să schimbe etichetele sau să revină la cele de dinainte?
Păcat că bucuria românilor, chiar și cu pregătire medie, nu a durat prea mult prin acele etichete care conțineau informații utile.