Sari la conținut

Cum trebuie să aplicăm parfumul pentru a persista mai mult. Locurile în care nu se aplică niciodată parfum

Cum trebuie să aplicăm parfumul pentru a persista mai mult. Locurile în care nu se aplică niciodată parfum. Iată care sunt explicațiile specialiștilor.

 

Fiecare dintre noi are un parfum preferat sau chiar mai multe, în funcție de ocazie, momentul zilei sau anotimp. Dar ai verficat vreodata daca maniera in care il folosesti este cea mai potrivita pentru a-i valorifica aroma speciala?

Te-ai gândit vreodată că există anumite reguli pentru aplicarea parfumului pentru a-i crește persistența? Ei bine, în priml rând, înainte de a aplica parfumul pe piele, trebuie să te asiguri că ai pielea hidratată. De ce?

 

Explicația este cât se poate de simplă: uleiurile din parfumuri aderă mai bine pe o piele bine hidratată.

Iar cea mai bună metodă este să aplici parfumul imediat după duș sau baie, dar nu înainte de crema hidratantă.

Iată care sunt locurile unde trebuie pulverizat parfumul pentru ca acesta să persiste cât mai mult timp.

Încheietura mâinii

Este și cel mai cunoscut dintre locurile in care se aplica parfumul. Pielea este subtire si aproape de fluxul sanguin cald. Dar nu freca niciodata incheieturile mainilor dupa aplicare, deoarece asta compromite moleculele parfumului.

Pulverizează si lasa-l sa se usuce la aer.

Antebraț

De asemenea, un alt loc perfect pentru parfum este partea interioară a coatelor. Ne place in mod deosebit acest loc, deoarece permite ca valurile blande de parfum sa fie purtate spre tine in timpul zilei, in timp ce lucrezi.

Nu doar ceilalti se bucura de parfumul tau special, ci si tu, mai ales că, după ceva timp, nu mai simțim propriul parfum.

Gâtul

Gâtul este locul clasic, mai ales daca ai o intalnire romantica. Sunt persoane care aplica parfumul la incheieturi si apoi il freaca pe gat, dar, asa cum am mentionat mai devreme, frecarea poate reduce calitatea si durata parfumului, asa ca aplica-l independent.

Decolteul

O alta zona calda si perfecta pentru o intalnire fierbinte. Aplica o crema hidratanta fărăr miros si pulverizeaza-ti parfumul. Asigura-te ca il distribui localizat.

Pe haine

Deși poate părea o recomandare mai puțin obișnuită, este o abordare excelenta, mai ales daca ai un parfum de foarte buna calitate.

Așadar, pulverizeaza-l pe jachete, esarfe si chiar si pe pantofi pentru purta parfumul cu tine oriunde mergi. Oamenii te vor recunoaste instantaneu inainte de a intra intr-o incapere.

Atenție, nu exagera! Este de ajuns să pulverizezi o dată sau de două pe unul dintre aceste locuri, nu trebuie să aplici peste tot.

Unde NU trebuie să aplicăm parfum

În niciun caz nui se aplică pe păr. Parul absoarbe in mod natural parfumurile, motiv pentru care ar putea parea initial o idee buna sa pulverizezi parfumul in suvite, potrivit andreearaicu.ro.

Cu toate acestea, parfumurile pe baza de alcool il pot usca cu adevarat, mai ales daca pulverizezi direct pe par. Daca vrei neaparat sa-ti parfumezi parul, aplica mai intai parfumul pe peria de par, apoi trece-o prin par. Este cea mai bună variantă.

De asemenea, nu pulveriza parfum pe mâini deoarece usucă pielea. În plus, există riscul să duci mâna la ochi și ar putea apărea iritații.

O altă zonă unde nu se aplică niciodată este zona axilelor, deoarece parfumul poate irita foarte tare această zonă extrem de sensibilă.

 

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel