Sari la conținut

Un cunoscut medic și-a pierdut viața. A murit în condiții misterioase

lumanare
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Doliu imens în lumea medicală din România. Un cunoscut medic român de la Maternitatea Giulești din Capitală a murit în condiții misterioase în timpul unei excursii în Turcia. Era extrem de apreciată de pacienții săi.

Este vorba despre Sorin Lucian Puia, unul dintre cei mai cunoscuți medici din Capitală. Acesta și-a pierdut viața în timpul unei croaziere pe mare. Acesta nu a fost singur, ci însoțit de șase cetățeni români.

Dr. Sorin Lucian Puia avea 76 de ani. Acesta plecase în vacanţă cu şase prieteni din România, undeva pe Marea Egee, în apele teritoriale ale Turciei.

Închiriaseră un iaht, însă pe 30 septembrie 2022, medicul Sorin Lucian Puia a murit. Potrivit unor surse, acesta ar fi suferit un nefericit accident. Doctorul ar fi căzut din pat şi s-a lovit atât de tare încât ar fi rămas inconştient pe podeaua iahtului.

Doi dintre prietenii cu care era pe ambarcaţiune, medici şi ei la Maternitatea Giuleşti, au încercat zeci de minute să îl resusciteze, însă nu au reuşit şi au sunat la urgenţe. Căpitanul iahtului a acostat în cel mai apropiat port.

În acest context, autoritățile din Turcia au deschis o anchetă. Cele șase persoane au interdicție de a părăsi țara până la încheierea anchetei, după cum a anunțat ministerul de Externe de la București. Potrivit unor surse, printre aceștia s-ar afla doi colegi ai medicului, un regizor și oameni de afaceri.

Medicul era soțul actriței Dana Dogaru

„Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului General al României la Izmir, a fost notificat telefonic, la data de 30 septembrie 2022, cu privire la decesul unui cetățean român aflat pe o ambarcațiune situată în apropierea insulei Yellice, localitatea Ayvalık, Republica Turcia”, se arată într-un răspuns al MAE, la solicitarea Știrilor TVR.

Potrivit sursei citate, autoritățile turce au comunicat Consulatului General al României la Izmir că au dispus măsura interzicerii părăsirii localității până la încheierea anchetei pentru șase cetățeni români care se aflau la bordul ambarcațiunii la momentul producerii decesului.

Trupul medicului român a fost repatriat

MAE precizează că trupul cetățeanului român a fost repatriat și că nu au fost primite solicitări de asistență consulară din partea familiei persoanei decedate.

Potrivit ministerului Afacerilor Externe, ambarcațiunea, proprietate a unui cetățean al Republicii Turcia, se află sub pavilion turcesc şi efectua o excursie de câteva zile în zona maritimă din proximitatea localității Ayvalık.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel