Sari la conținut

STUDIU: Mersul la sală îngraşă. Iată de ce

Un sfert dintre cei care se apucă de exerciţii se îngraşă, potrivit unui nou studiu. Motivul: după antrenament mulţi au obiceiul să se răsfeţe cu o gustare bogată în calorii.

Studiul a scos la iveală că 39% dintre începători nu ard mai mult de 300 în timpul unui atrenament la sală şi sfârşesc prin a se îngrăşa dacă au obiceiul să mănânce după antrenament ceva hipercaloric.

Experţii au chestionat 1000 de persoane care merg la sala de sport şi au descoperit că 26% s-au îngrăşat de când au început să meargă la sală, 49% au spus că greutatea lor a rămas neschimbată şi doar 27% au spus că au slăbit.

Potrivit cercetării, patru din zece persoane chestionate ard la sală între 300 şi 500 de calorii, un sfert între 200 şi 300 de calorii, 10% între 100 şi 200 de calorii, iar 4% mai puţin de 100 de calorii.

Mai mult de o treime se răsfaţă cu o gustare după antrenament, cel mai des un baton de ciocolată sau cu un pahar de vin.

Un alt motiv pentru care mersul la sală îngraşă este că pofta de mâncare creşte după ce faci exerciţii. 53% dintre participanţii la studiu au spus că apetitul lor a crescut de când au început să meargă la sală.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel