Sari la conținut

Crește randamentul caloriferului și economisește căldura: Cum poți face asta. Va fi extrem de util

Din cuprinsul articolului

Crește randamentul caloriferului și economisește căldura: Cum poți face asta. Va fi extrem de util în iarna ce vine pentru a mai reduce din cheltuieli.

Iarna ce urmează se anunță foarte grea iar temperaturile scăzute încă din prima lună a toamnei par să ne obișnuiască pentru ce va urma.

Pentru că toate prețurile au urcat vertiginos, trebuie să găsim soluții pentru a economisi cât se poate. Iar primul pas este gestionarea pierderilor.

Așadar, cum economisiti caldura in casa pentru o lunga perioada de timp si fara costuri suplimentare? Ei bine, pentru asta avem nevoie de o folie de aluminiu și de puțină îndemânare.

Amplifică efectul caloriferelor

Dacă vrei să-ți crești temperatura în casă și să reduci pierderile, ai nevoie doar de o rola de folie de aluminiu. Ce faci cu folia? Ei bine, tai o bucata de aluminiu de aceeasi lungime cu radiatorul/caloriferul și o lipești cu niste banda adeziva în spatele acestuia.

Repetă această procedură cu toate celelalte calorifere din casă. Caldura de la calorifer se va reflecta pe folia de aluminiu, ceea ce inseamna ca, in loc sa scape prin pereti, aerul cald se va reflecta inapoi in camera.

Vei observa rezultatele în scurt timp, temperatura mai ridicată îți va da impresia că ai dublat numărul caloriferelor sau ai dat căldura mai tare.

Cand casa ta se incalzeste mai repede, termostatul se opreste si mai repede (pana cand trebuie sa se porneasca din nou). Ceea ce inseamna ca economisesti si bani.

Așadar, iată cât de simplu este să economisești mii de lei pentru iarna ce vine cu doar câteva zeci de lei.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel