Din cuprinsul articolului
Apar noi stenograme explozive în cazul lui Visarion Alexa. O altă victimă a publicat mesaje prin care demontrează că părintele o hărțuia constant.
Un aspect halucinant este că preotul îi scrie victimei că „o știe de mică” pentru că a crescut sub ochii lui.
Victimă: „Sunt una dintre victime, una care a mai găsit resurse să lupte.
Vă rog să publicați aceste mesaje ca să se vadă modul în care acționa părintele Visarion, că nu victima îi făcea avansuri.
Două luni m-a asaltat cu mesaje, două luni în care am căzut psihic cumplit. Am mers la biserică să vorbim, în urma insistențelor din mesaje şi m-a sărutat în colțul gurii, fără voia mea.
Am înlemnit, m-am adunat şi nu am mai călcat pe acolo. l-am arătat mesajele fostului purtător de cuvânt al Mitropoliei.
Se întâmpla acum 5-6 ani, dar le-a ignorat. Vreau să spun că insista până victima ceda şi nu invers.”
Părintele Visarion Alexa: „Într-o zi te vei trezi şi vei realiza că nu mai ai timp să faci ce ţi-ai dorit. Fă ceea ce îţi dorești acum. Tare puţin m-ai prețuit. Eu încă te aștept să vorbim. Tare m-aş bucura. Nu înțeleg de ce te-ai supărat atât de radical. Te rog, iartă-mă şi hai să vorbim.”
Noi stenograme explozive în cazul lui Visarion Alexa
Victimă: „Sincer, nu ştiu dacă să vă răspund sau nu. De ce îmi mai scrieți dacă vedeţi că nu răspund? Cum v-aţi așteptat să reacționez la tot ce aţi zis? Păcat că nu mă cunoașteți destul de bine.”
Părintele Visarion Alexa: „Eşti bine? (…) Astăzi nu te-am văzut, sper că eşti bine. Oare te-a supărat felul meu atent de a mă purta cu tine? Sper că nu. Chiar mi-aş dori să vorbim când poţi.
Uite, şi acum mă gândesc la tine şi tu taci. Dar eu te port în suflet ca pe un diamant de mare preţ.”
Victimă: „Nu tac doar că nici nu aş şti ce să vă zic.”
Părintele Visarion Alexa: „Aş vrea să-mi zici ce simţi, să-mi spui dacă te tulbur. Dacă da, eu tac, dar nu ştiu cum să-şi spun că tare mi-e dor de tine şi iar mi-e teamă că taci şi fugi.”
Victimă: „Uneori, da, mă tulburați şi nu aş vrea să fug, nu e asta intenția mea.”
Părintele Visarion Alexa: „Of. Aşa e. Eu nu vreau să dispari, aş vrea să te văd săptămâna aceasta, dar tu dispari aşa de mult timp şi apoi taci tare mult şi eu nu mai pot de dorul tău. Uneori aş vrea să vin la tine doar să te văd. Te ştiu de când erai foarte mică. Acum ai crescut sub ochii mei. Şi tu nu înțelegi cât de mult ai intrat în inima mea. Tare mult. Te rog să nu fugi! Tu nu înțelegi că sunt ca plastilina în mâinile tale?!
Zile întregi mă gândesc la tine. Doar mă gândesc, nu-ţi scriu că nu vreau să te tulbur, dar tare mult aş vrea să te văd. De asta tac. Aş vrea să înțelegi că nu-ţi fac niciun rău. Doar vreau să te văd, să te aud, să ştiu că eşti. Îmi hrănești sufletul.”
Cazul Visarion Alexa. O nouă victimă rupe tăcerea
Victimă: „Nu mi se pare în regulă ceea ce îmi spuneți.”
Părintele Visarion Alexa: „Aşa te-am lipit de inima mea, aş face orice să nu fugi, să nu te sperii. Offf, te rog, ştiu că nu ţi se pare. Să știi că ţin la tine ca la sufletul meu. Sper să nu fugi, sper din toată inima. O să tac şi o să aștept. Liniștit şi cuminte, cu tine-n inimă. Aş vrea să-ţi vorbesc, faţă către faţă. Te rog, nu te-am văzut de mult.”
Victimă: „O să trec săptămâna asta să vorbim.”
Părintele Visarion Alexa: „Fără supărare?!”
Victimă: „Nu am de ce să fiu supărată.”
Părintele Visarion Alexa: „Nici rece?! Aş vrea să înțelegi că eşti în inima mea. Să nu mă cerți. Nu ştiu cum să-şi spun şi cum să mă port. Mi-e tare, tare dor de tine. Aş face orice îmi ceri. Iertare. Tare te iubesc. N-ar trebui , dar mi-e tare dor de tine. Iertare. Te rog să nu mă lași să te aștept. Te voi așteptă în fiecare zi toată săptămâna. Iartă-mi cuvintele sincere. Noapte binecuvântată!”, sunt noile stenograme explozive în cazul lui Visarion Alexa, potrivit Antena 3.