Din cuprinsul articolului
Regele Cioabă amenință India cu tribunalul: „Cerem să fim …” Care sunt cerințele regelui Cioabă în ultimatumul transmis Indiei. Care este miza.
Regele internaţional al romilor, Dorin Cioabă, spune că va relua solicitarea către conducerea Indiei, de a recunoaște minoritatea romă, ca aparținând poporului indian, relatează RTV citând Turnul Sfatului.
Vineri, la Sibiu, vor avea loc alegerile pentru funcția de președinte al Uniunii Internaţionale a Romilor, iar unul dintre punctele din programul de realegere pentru un nou mandat al lui Dorin Cioabă este obținerea unui „parteneriat solid cu UE”.
Regele Cioabă vrea un parteneriat solid cu UE
„UE este în căutarea unui partener serios pentru a derula un fond foarte mare de bani care este alocat minorității romilor. Dar din cauză că asociațiile romilor nu au prezentat până acum o strategie, au fost lăsați toți deoparte.
Acum noi am pregătit și o siglă nouă pe care vrem să o promovăm în care am introdus și culorile UE: adică vrem cumva să ne apropiem de UE și să obținem acest parteneriat”, a spus Regele Cioabă, citat de Turnul Sfatului.
Dar cel mai mult vrea…
După branding și strategii de promovare, autoproclamatul rege Cioabă spune că cel mai important lucru pe care și-l dorește este recunoașterea minorității rome de către India.
„Vom trimite un ultimatum guvernului Indiei, de a ne recunoaște ca națiune care trăiește în diasporă, iar dacă acest lucru nu-l fac, așa cum au promis de zeci de ani, ne vom adresa unui tribunal internațional, pentru că vrem să avem recunoaștere oficială: că suntem parte a poporului indian.
Nu vrem să mergem în India, nu vrem să punem presiune pe Guvernul Indiei să ne ajute, dar vrem să avem o recunoaștere, să nu mai fim un popor al nimănui: românii ne spun că nu suntem ai lor, englezii – că nu suntem ai lor.
Când suntem buni, toată lumea spune că suntem ai lor, când suntem răi, toată lume ne alungă. Ar fi normal să fim tratați ca o minoritate care trăiește în diasporă cu naționalitatea indiană.
„Ne-ar ajuta și la Națiunile Unite”
Ne-ar ajuta și la Națiunile Unite, pentru că atunci guvernul Indiei ar putea să vorbească și în numele nostru. Dacă nu vor dori s-o facem normal, ne vom adresa instanței”, a declarat Dorin Cioabă.
În urmă cu 6 ani, ministrul de externe al Indiei declara că rromii sunt „copiii Indiei” și că este necesară documentarea a aproximativ 20 de milioane de romi, notează RTV.