Medicamentele generice sunt copii fidele şi mai ieftine ale celor originale, care ies de sub patent. Conţin aceeaşi substanţă activă, în aceeaşi concentraţie şi îşi fac efectul la fel de repede.
,,Datoria noastră e să sprijinim industria de medicamente generice. Românii nu sunt bogaţi. Cu cât vor avea mai multe generice, cu atât va creşte accesul la medicamente”, a declarat ministrul Eugen Nicolaescu la International Health Forum, organizat de producătorii români de generice. El susține că de anul viitor medicamentele generice vor avea prioritate la prescrierea de către medici, pe rețete urmând să fie scris prețul de referință – cel mai ieftin – iar în cele mai multe cazuri acesta este medicamentul generic. În acest fel, Ministerul Sanatatii se asigura ca medicii vor aduce la cunostinta pacientilor existenta tuturor alternativelor (inclusiv cele ieftine) la medicamentul care le este recomandat.
Economiile cu medicamente ar ajunge la 100 de milioane de euro pe an, dacă s-ar pune accentul pe generice, susţin producătorii de medicamente generice. Această sumă reprezintă atât economii la bugetul de stat, cât şi diminuarea costurilor suportate de pacienţi.
Printre măsurile propuse de producătorii de generice din România se numără: prescrierea pe baza denumirii comune internaţionale, cu posibilitatea ca medicul să specifice o marcă, ţinta de eliberare a genericelor la nivelul farmaciilor – minimum 60-80 la sută din totalul valorii sau volumului pentru medicamente compensate, accelerarea procesului de intrare pe piata a noilor medicamente generice, modificarea mecanismului de plata a taxei claw-back, simularea investitiilor in industria producatoare de medicamente generice.
Medicamentele generice sunt „copiile la indigo” ale medicamentelor- mamă, al căror patent a expirat. Diferă doar prin ambalaj. „Nu e nicio diferenţă între medicamentele generice şi cele originale, o spune cineva care are în portofoliu şi generice, şi medicamente originale. Au aceeaşi substanţă activă, în aceeaşi concentraţie. Foarte multe mituri s-au strâns în jurul excipienţilor, că nu sunt aceeaşi etc. Dar, excipienţii nu influ enţează nicicum efectul terapeutic şi nu dau reacţii adverse”, subliniază Dragoş Damian, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice.
Ideea este întărită de şeful catedrei de farmacologie a UMF „Carol Davila”, Ioan Fulga. „Medicamentele generice sunt înregistrate de Agenţia Europeană a Medicamentului, au aceeaşi substanţă activă, în aceeaşi concentraţie, ajung la locul de acţiune în aceeaşi concentraţie, îşi fac efectul în acelaşi timp şi îl menţin pentru aceeaşi perioadă. Producătorul trebuie să demonstreze acest lucru organismului de reglementare fie prin studii nonclinice, fie prin studii clinice (pe oameni)”, explică farmacologul.
Şi Agenţia Americană a Medicamentului şi Alimentului (FDA) le dă ca sigure, având „aceeaşi calitate, concentraţie şi puritate precum cele originale”. În ciuda asigurărilor FDA, câteva studii au arătat că genericele nu acţionează la fel ca medicamentele originale. Cercetătorii de la Universitatea „John Hopkins” au arătat că, în cazul bolnavilor de epilepsie, la trecerea de la medicamentul original la cel generic, există un risc de 10% ca substanţa să nu ajungă în corp în aceeaşi concentraţie.
Farmacologul Ioan Fulga consideră că este o interpretare greşită. „Se face confuzie între generice şi medicamente contrafăcute. Tot ce în farmacii e sigur, ce cumpăraţi de pe Internet nu poate fi controlat”, precizează Fulga.
Apariţia genericelor a pus beţe în roate producătorilor de medicamente, care cu greu şiau mai putut vinde produsele originale scumpe. „După ce le expiră patentul, medicamentele originale ar trebui să coste mai puţin, dar asta nu se întâmplă întotdeauna. Producătorii au tot interesul să nu le expire produsele pe raft şi defăimează genericele, merg la medici şi la farmacişti şi le inoculează tot felul de idei: că nu au aceeaşi excipienţi, că nu au acelaşi dozaj etc. Iar bolnavii îşi cred medicii pe cuvânt. La noi în ţară, lobbyul producătorilor de medicamente originale e mai puternic decât al celor de generice”, explică surse din pharma.