Sari la conținut

Strada cu 14 farmacii și 8 cabinete medicale în 600 de metri

farmacie
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Din cuprinsul articolului

Strada cu 14 farmacii și 8 cabinete medicale în 600 de metri. Mai mult decât prevede legea. Să fie oamenii atât de bolnavi… Iată unde se găsește strada:

O stradă din Constanța, de doar 600 metri lungime, are de-a lungul său 14 farmacii (din care două vând exclusiv medicamente și tratamente pe bază de plante) și 8 cabinete medicale.

Situată în nordul orașului, strada se numește Cișmelei și în zonă locuiesc persoane vârstnice. La unul dintre capetele străzii se află una dintre ieșirile din oraș și intrările în stațiunea Mamaia.

Strada duce spre parcul Tăbăcăriei, cel mai mare și cunoscut al Constanței. De altfel, este singurul loc care îndeplinește condițiile pentru a putea fi numit ”parc”, în afara celorlalte spații verzi care au amenajate câteva bănci pe o parte și alta a lor.

În medie, pe Strada Cișmelei din Constanța, la fiecare 40 de metri apare o farmacie, iar 7% din numărul total din farmaciile care au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate se află pe această stradă.

Mai multe farmacii decât prevede legea

Explicația ar putea fi numărul mare de locuitori din zona Tic-Tac, despre care vorbim (și care aparține de cartierul Tomis Nord), situația materială bună a acestora, dar și procentul mare de seniori din zonă, notează G4Media. 

De altfel, în zonă este și un club de pensionari, unde se strâng seniorii să socializeze.

Potrivit informațiilor publicate de Casa de Asigurări de Sănătate Constanța, în luna iulie existau, doar în municipiu, 193 de farmacii care colaborează instituțional cu CAS.

La acestea se mai adaugă farmaciile care nu au contract de colaborare cu CAS, adică nu pot elibera clienților medicamente gratuite sau compensate.

În paralel, conform ”Legii farmaciei”, nr. 266/2008, care a fost modificată de mai multe ori, Bucureștiul trebuie să aibă o farmacie la 3000 de locuitori, un municipiu reședință de județ o farmacie la 3500 de locuitori, iar la orașe și sate o farmacie la 4000 de locuitori (în cazul localităților din mediul rural cu o populație sub 4000 de locuitori trebuie să funcționeze maximum o farmacie, conform legii).

Așadar, Constanța ar trebui să aibă maximum 85 de farmacii, dacă ar fi respectat criteriul demografiei, care prevede ca o farmacie să deservească 3500 de locuitori (orașul are în jur de 300.000 de locuitori). Dar numărul farmaciilor este, iată, de cel puțin trei ori mai mare.

Simona David

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel