Din cuprinsul articolului
BILIC: De ce să alegem chipsuri din cartofi în loc de legume. Un nou mit spulberat! Medicul nutriționist Mihaela Bilic explică de ce să alegem chipsurile…
Chips-uri din cartofi sau din legume? Ce alegem și de ce? Iată ce ne spune medicul nutriționist Mihaela Bilic.
„Când spunem “chips” ne gândim automat la un produs prăjit și crocant, adică ceva de ronțăit cu multe calorii. Ne plac dar ne simțim vinovați, tot ce este prăjit în ulei numai dietetic nu e Există o variantă mai sănătoasă?
Cele mai cunoscute sunt chips-urile de cartofi, dar există și chips-uri din mămăligă (nachos) sau pâine (bake rolls), din legume (sfeclă, morcov, păstârnac) sau creveți.
La prima vedere am putea crede că chips-urile din rădăcinoase ar fi o variantă mai bună decât chips-urile din cartofi. Veți fi surprinși să aflați că nu-i așa
Un cartof crud are 70cal/100g. Tăiat în felii subțiri și prăjit în 3-4 linguri de ulei se transformă în chips cu 535cal/100g “De vină” sunt cele 35g grăsime vegetală adăugată.
Deci nu cartoful îngrașă, ci uleiul! E drept că amidonul din cartof absoarbe uleiul ca un burete, dar aceleași 35g grăsime le găsim și în chips-urile de legume.
Ce alegem
Paradoxal, și la capitolul carbohidrați legumele au 60 g iar cartofii doar 47g/100g. La capitolul proteine, tot cartofii ies câștigători cu 6,8g fată de 4g. Singurul avantaj al chipsurilor de legume este că au multe fibre (8,7g)…, dar vin la pachet cu mai multă sare
Mai important decât tipul de legumă transformată în chips, este să respectăm porția corectă: max 30 g, nu toată punga Sunt un răsfăț, un moft, nu aliment de bază.
Și câtă vreme le consumăm rar și puțin, le putem alege pe cele care ne plac. Legumele or suna ele mai sănătos, dar și la capitolul volum tot chipsurile de cartofi câștigă- sunt mai ușoare și putem mânca mai multe”, a explicat medicul nutriționist pe pagina sa de socializare.