Sari la conținut

Avertismentul unui virusolog: Nu suntem în momentul de încetare a pandemiei

Sursă FOTO: Antena 3

Din cuprinsul articolului

Avertismentul unui virusolog. Profesorul Viorel Alexandrescu atrage atenția că nu suntem în momentul de încetare a pandemiei, mai ales că multe zone din lume nu au acces la vaccinul anti-Covid.

În momentul în care a fost întrebat dacă există posibilitatea riscului unei mutaţii a virusului şi a unei pandemii, virusologul nu a negat acest lucru.

„Există riscul respectiv, a apărut Omicron, a apărut filiaţia BA 5 Centaurus, de care nu se ştie prea multe”, a declarat prof. univ. dr.Viorel Alexandrescu, medic la Institutul Naţional Cantacuzino din Bucureşti.

Avertismentul unui virusolog. „El nu poate înceta decât atunci când este o transmitere aproape de zero şi când numărul e deceselor foarte mic, iar acum nu suntem în momentul de încetare a pandemiei.

Sigur va deveni, aşa cum s-a întâmplat la gripă, un virus sezonier. Asta nu înseamnă că la anumite intervale să determine pandemia, pentru că el evoluază în continuare, cu toate vaccinurile”, a continuat medicul, care este şi şeful Centrului Naţional de gripă din reţeaua OMS.

„Delta avea nişte proprietăţi în plus, adică era o tulpină încă neadaptată la om şi atunci organismele modeleaza puţin infecţia şi agentul infecţios.

Între timp, vaccinarea a dus la o diminuare a severităţii, dar cu o creştere a transmisibilităţii, a completat specialistul.

laborator

Coronavirus în România, 5 August

Numărul cazurilor de covid este în scădere. Potrivit informațiilor furnizate de Ministerul Sănătății, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.754 de noi cazuri de infectare.

„În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.765 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 852 mai puține față de ziua anterioară. 1.472 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 362 persoane au fost reconfirmate pozitiv”, se arată în comunicatul remis de Ministerul Sănătăţii.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel