Sari la conținut

Nutriționist: ”Aceste alimente conțin fibre speciale care scad colesterol ce provine, atât din alimente, cât și din bilă”

semnul care arata ca ai colesterol crescut
sursa foto: arhiva doctorulzilei
Artere încărcate cu colesterol

Alimente care scad colesterolul. Alimentația trebuie să fie sănătoasă indiferent de anotimp, dar vara și toamna gama diversă de fructe și legume de sezon vine cu multe avantaje pentru sănătatea inimii.

Toate legumele și fructele, fără discriminare, sunt extrem de sănătoase. Dar aș pune accentul pe ardeii grași și varză, care au o mulțime de nutrienți și foarte puține calorii. Vinetele și bamele sunt și ele de ajutor, având efect hipocolesterolemiant.

Dintre fructe, merele sunt bogate în pectine care scad absorbția colesterolului din tubul digestiv. Iar dacă vrem o gustare sănătoasă între mese, putem să consumăm o mână de nuci, alune sau migdale, un fruct proaspăt sau „poame” (fructe uscate).” a explicat Conf. Univ. Dr. Corina Zugravu.

Beta-glucanii scad colesterolul

Însă, și unele cereale conțin, potrivit medicului, fibre speciale, numite beta-glucani, care scad absorbția colesterolului ce provine atât din alimente, cât și din bilă. Ca atare, chiar dacă nu se absorb, beta-glucanii reușesc performanța de invidiat de a scădea și colesterolul endogen, cel produs chiar de organismul nostru. Iar dintre cereale, ovăzul are cantitatea cea mai mare de beta-glucani.

Beta-glucanii sunt principalele fibre naturale din ovăz și orz. S-a demonstrat că beta-glucanul din ovăz acționează asupra scăderii colesterolului din sânge. Colesterolul cu valoare ridicată este un factor de risc în dezvoltarea bolilor coronariene. Efectele benefice sunt obţinute prin consumul unei doze zilnice de 3g de beta-glucan din ovăz. Boala coronariană are multipli factori de risc, iar modificarea unuia dintre acești factori de risc poate avea sau nu un efect benefic. 

Pentru o inimă sănătoasă este importantă prezența acizilor grași Omega 3 în dietă. Acizii Omega 3 cu lanț mai scurt se găsesc în semințele și uleiul de in și cânepă, în uleiul de rapiță, în semințele de chia, în unele fructe oleaginoase, iar cei cu lanț lung se găsesc în carnea de pește și în microalge. Necesarul de acizi Omega 3 cu lanț lung este de circa 250 – 500 mg pe zi, la adultul sănătos. 

Consumați legumele proaspete sau gătite foarte puțin

Multe alimente bogate în vitamina C ne sunt de ajutor în a ține răcelile departe.  Știați că ardeii capia și gogoșarii sunt cu mult mai bogați în vitamina C decât lămâile sau portocalele?! La fel, vitamina D este foarte necesară și pentru că sursele alimentare sunt destul de puține, recomand statul la soare măcar 10 minute pe zi.

Iar, mișcarea face bine fiecărui organ sau țesut, beneficiile fiind până la nivel de celulă. Trebuie ca fiecare să își găsească cea mai bună, cea mai agreabilă formă de mișcare și să o practice zilnic. Efectele pozitive ale mișcării sunt de neînlocuit”, mai spune Conf. Univ. Dr. Corina Zugravu.

Conf. Univ. Dr. Corina Zugravu recomandă salatele sau gătirea legumelor, termic, o perioadă cât mai scurtă de timp și fără adaos de grăsime nesănătoasă pentru a păstra proprietățile acestora și a proteja inima.

Le putem găti rapid la tigaie cu puțin ulei sau fierbe rapid la abur. O metodă bună care poate înlocui prăjirea este coacerea la cuptor sau pe tablă încinsă, cum facem cu vinetele”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel