Sari la conținut

Cum arată soția lui Rareș Bogdan. Florina este de o frumusețe răpitoare!

Din cuprinsul articolului

Rareș Bogdan nu mai are nevoie de nicio prezentare, însă puțini sunt cei care știu cum arată și cu ce se ocupă soția lui, Florina.

Rareș Bogdan, fost jurnalist și actual europarlamentar PNL, este în centrul atenției, întreaga țară fiind cu ochii pe activitățile sale din sfera politică.

În momentul în care vine vorba de familia sa, politicianul este întotdeauna discret și preferă să îi țină pe cei dragi departe de ochii curioșilor.

Rareș Bogdan este căsătorit cu o Florentina femeie foarte frumoasă, o avocată din Cluj.

Florina provine dintr-o familie foarte bogată, socrul lui Rareș Bogdan fiind un antreprenor de succes. Cei doi și-au unit destinele în anul 2008, cununia civilă și cele două cununii religioase – una ortodoxă și una catolică, fiind urmate de o petrecere extrem de selectă.

Florina Bogdan este fiica omului de afaceri Vasile Andrei Vita, patronul ”Vitacom”, una dintre cele mai importane companii din domeniul produselor și accesoriilor electronice. Ea a absolvit Facultatea de Drept, dar a renunţat la acest domeniu pentru cel al afacerilor.

Cum arată soția lui Rareș Bogdan

Cu ceva timp in urma, Florina Bogdan şi-a deschis un centru de fitness. Florina şi Rareş au împreună doi copii.

Nu degeaba, Rareș Bogdan este mereu foarte cochet și se îmbracă la patru ace. Cu o soție atât de frumoasă, jurnalistul trebuie să fie mereu…în formă!

La un moment dat, Florina Bogdan a povestit cum a reușit să o cucerească Rareș Bogdan, care la prima vedere i s-a părut arogant.

„Eu îl știam pe el, avea un magazin de telefoane în centru. Prima dată, sincer, mi s-a părut că este figurant și arogant. El este un bărbat foarte elegant, galant, era un bărbat dorit de femeile din Cluj, mie mi se părea că este cu nasul pe sus, nici prin cap nu mi-ar fi trecut vreodată că eu o să am de-a face cu el. Plus că avea atunci și mustață și nu pot să zic că, mamă, ce m-a dat pe spate.La o săptămână după ce ne-am cunoscut, am ieșit la un restaurant și venise o bătrânică cu un coș plin de ghiocei. Mi-a cumparat tot coșul respectiv cu ghiocei„, a mărturisit Florina, potrivit playtech.ro.

Rareș Bogdan este originar din Ocna Mureș, județul Alba, unde tatăl său a condus cea mai mare fabrică din oraș. A urmat cursurile Facultății de Științe Politice și Administrative din cadrul Universității ”Babeș Bolyai” din Cluj Napoca, unde îndrumător de an i-a fost profesorul Emil Boc. Ulterior a intrat în presă, după care a devenit politician.

Sursă FOTO: Wowbiz

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel