Din cuprinsul articolului
Cancerul de piele este una dintre cele mai grave afecțiuni dermatologice și apare în momentul în care celulele pielii se dezvoltă într-o manieră necontrolată.
Cel mai adesea, cancerul de piele este provocat de expunerea excesivă la razele ultraviolete. Cele mai multe tipuri de cancere de piele pot fi vindecate dacă sunt diagnosticate din timp și tratate corespunzător.
Cancerul de piele. Sfatul medicului: Melanomul poate apărea ca o linie întunecată
Medicii de la Universitatea din Galway au explicat că bronzul artificial se poate aduna în crăpăturile alunițelor sau petelor – care uneori pot face să pară că s-au schimbat – chiar dacă nu s-au schimbat.
Cum ne afectează bronzul artificial?
Prin analiza lor, echipa a descoperit că una din 10 femei care s-au prezentat la medicul dermatolog „a limitat evaluarea leziunilor pigmentare”. Din acest motiv, medicii îi îndeamnă pe pacienți să evite bronzarea artificială cu șase săptămâni înainte de programări.
Deși au spus că bronzul artificial este o alternativă sănătoasă la practicile de bronzare, această practică ar putea interfera cu detectarea cancerului. Aproximativ unul din trei oameni nu caută niciodată semne noi pe corp, cum ar fi o aluniță nouă sau o schimbare a culorii sau a formei unei alunițe deja existente.
Depistarea cancerului de piele
Cifrele arată că un sfert dintre britanici sunt îngrijorați de faptul că bronzul sau arsurile solare le-au deteriorat pielea, iar mulți își fac în mod regulat poze pentru a ajuta la identificarea semnelor bolii care se poate dezvolta, potrivit The Sun.
Dr. Anton Alexandroff, consultant dermatolog și purtător de cuvânt al British Skin Foundation, spune cu nu este dureros, dar există câteva semne.
Semnele de avertizare
„Cancerul de piele rămâne răspândit în Marea Britanie. De obicei, nu este dureros, așa că este esențial să fii conștient de semnele de avertizare vizibile și să-ți verifici pielea, deoarece majoritatea cancerelor de piele pot fi vindecate dacă sunt detectate devreme.
Atenție la modificări ale aspectului alunițelor, cum ar fi dimensiunea, forma și culoarea, precum și la noile alunițe. Ar trebui să vă examinați tot corpul – inclusiv unghiile, unde melanomul poate apărea ca o linie întunecată sub unghie”, explică medicul.