Sari la conținut

Aceste rugăgiuni oferă protecţie divină. „Aceasta este salvarea noastră”

Puterea rugaciunii
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Rugaciune pentru cei aflati in boli si intristare

Rugăciunea este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poți face zilnic, imediat ce te-ai trezit. În acest fel, oamenii vor dobândi mai multă putere și energie pentru ziua ce tocmai a început.

Aceste rugăgiuni oferă protecţie divină. „Aceasta este salvarea noastră”

În cadrul emisiunii Voi cu Voicu, de la Antena 3, Adina Moldoveanu, consultant spiritual, a divulgat două rugăciuni care ne pot asigura o protecţie divină.

Rugăciunea inimii, sau rugăciunea lui Iisus, e considerată cea mai puternică rugăciune şi ea e folositoare în toate împrejurările vieţii. Este o rugăciune scurtă, simplă.

Doamne, miluiește-mă” şi forma extinsă: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul

Rugăciunea inimii tocmai de asta e cea mai puternică, pentru că poate fi spusă neîncetat.

Adina Moldoveanu a mai recomandat încă două rugăciuni şi o tehnică la fel de utile.

Cruce tridimensională

„O altă tehnică foarte bună este așa numita cruce tridimensională. Aceasta este tot sub formă de rugăciune sau meditație. Este foarte simplă.

Doamne Iisuse Hristoase îți mulțumesc că ești în mine și împrejurul meu, îți mulțumesc că ești în fața mea, în spatele meu, în dreapta mea, în stânga mea, dedesubt deasupra mea și iarăși în mine și împrejurul meu.

Şi în felul acesta mi-am redefinit spațiul. De fapt, mi-am redefinit, m-am reancorat în credință, mi-am reafirmat energia divină din mine.
De fapt, asta este cel mai important.

Cei care știu reiki, există meditația în mișcare prin care se curăță aura și se face practic același lucru.

Adina Moldoveanu: „Asta este de fapt salvarea noastră”

Încă o rugăciune pe care am învățat-o chiar de la un preot este:

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, te rog, recalibrează-mă în timpul și spațiul prielnic mie.

Asta este iarăși foarte bună și funcționează. Bineînțeles că sunt și meditațiile mai lungi care te ajută ca să îți binecuvântezi toate chakrele. Avem nevoie să ne reechilibrăm instant.

Simțim cum poate după o ședință sau după primirea unei vești nu prea bune, simțim că pur și simplu cădem emoțional, fizic, psihic și atunci o astfel de rugăciune rapidă ne ajută imediat ca să revenim la starea inițială, să ne reafirmăm credința, să ne ancorăm, de fapt, în sursa tuturor lucrurilor și asta este de fapt salvarea noastră”, a spus Adina Moldoveanu, consultant spiritual, în emisiunea Voi cu Voicu de la Antena 3.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel