Sari la conținut

Kilogramele în plus, factor de risc pentru SĂNĂTATE

grasime
Sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro
Excesul de grăsime în anumite zone crește riscul de boli

Venele tip pânză de păianjen nu trebuie confundate cu venele varicoase. Deși au trăsături similare, venele tip pânză de păianjen nu au aspectul gros și răsucit al venelor varicoase. Oamenii observă cel mai frecvent vene tip pânză de păianjen pe spatele sau pe fața picioarelor, așa că încearcă să găsească soluții de tratare a lor.

Venele tip pânză de păianjen. Ce cauzează apariția lor?

 

Potrivit Activebeat, venele au un rol important în corpul uman. Ele direcționează sângele către inimă. Aceste vene sunt echipate cu valve unidirecționale care ajută sângele să se deplaseze înapoi până la inimă. Când aceste valve sunt disfuncționale, se pot dezvolta vene tip pânză de păianjen, care apar din cauza acumulării sângelui în venă, lângă suprafața pielii. Cauzele comune includ traume, fluctuații ale nivelului hormonal, obezitate, dar pot fi și ereditare.

Prevenție

Pentru a preveni apariția venelor tip pânză de păianjen, este important să înțelegeți în primul rând cum apare această afecțiune.

Factori de risc: Vârsta și unele probleme de ordin genetic joacă un rol important

Deși oricine poate avea acest tip de vene, anumiți factori pot crește riscul. În primul rând, femeile par să fie mai afectate decât bărbații. Vârsta și unele probleme de ordin genetic pot juca, de asemenea, un rol important. De fapt, „până la 90% dintre persoanele cu vene tip pânză de păianjen au antecedente familiale”.

Kilogramele în plus și nivelul de activitate fizică pot contribui la apariția acestor vene tip pânză de păianjen. De exemplu, dacă stați în picioare pentru perioade lungi de timp, s-ar putea să fiți mai expuși riscului de apariție a venelor tip pânză de păianjen.

Kilogramele în plus, factor de risc pentru vene

Unul dintre primele lucruri pe care le puteți face pentru a preveni apariția acestor vene este să aveți o greutate corporală sănătoasă. Mai puține kilograme înseamnă mai puțină presiune asupra venelor când acestea pompează sângele înapoi spre inimă.

În plus, prea multă grăsime subcutanată (grăsime corporală vizibilă) exercită o presiune mare asupra acestor vene. Acest lucru poate crește șansele ca supapele să se defecteze și să ducă la apariția venelor tip pânză de păianjen. Abordarea cea mai conservatoare este de a purta ciorapi medicinali compresivi, mai ales atunci când venele provoacă durere sau disconfort. Aceștia trebuie aleși în funcție de particularitățile pacientului. Cu ajutorul lor, contribuiți la ușurarea sarcinii supapelor unidirecționale din interiorul venelor.

Stilul de viață sedentar
Un stil de viață sedentar este rău pentru sănătate, în general, dar poate crește și riscul de apariție a venelor tip pânză de păianjen. Statul mult timp pe scaun face ca sângele să se acumuleze în picioare, punând și mai multă presiune pe vene pentru a-l pompa înapoi până la inimă. Puteți remedia acest lucru mergând cu bicicleta, urcând scările și luând mici pauze când stați prea mult la birou.

Exercițiul zilnic, parte a unui stil de viață sănătos

De asemenea, este important pentru menținerea greutății corporale sănătoase și sănătatea vaselor de sânge. Având în vedere că venele tip pânză de păianjen sunt rezultatul valvelor deficiente din vasele de sânge, exercițiile sunt foarte importante. Când faceți exerciții, pompați mai mult sânge în tot corpul, iar venele și valvele din interiorul lor funcționează corect.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel