Remedii celulită. Celulita este una dintre principalele probleme ale doamnelor și domnișoarelor mai ales vara când hainele nu acoperă problema inestetică. Chiar dacă nu poate fi eliminată în totalitate anumite reguli pot ajuta la diminuarea acesteia.
Celulita este o modificare a structurii pielii care nu este condiționată de îngrășare, ea putând să apară și la femeile slabe. Celulita este practic o afectare a țesutului conjunctiv, ca rezultat al acumulării de grăsime în celulele adipoase.
Este descrisă precum coaja de portocale care își face simțită prezența pe fese, abdomen și coapse. Corect spus, este un proces de distrugere a celulelor subcutanate din pricina retenției de apă și a toxinelor în corp. De asemenea, anumite dezechilibre hormonale, sedentarismul dar și ceea ce mâncăm duce la formarea celulitei. Chiar dacă nu poate fi îndepărtată în totalitate, există o mulțime de metode care ajută la diminuarea celulitei.
Iată ce poți face pentru a minimaliza efectele celulitei
- Ai grijă la ceea ce consumi. Cu ajutorul unei diete sănătoase poți reduce celulita. În primul rând elimină complet zahărul din regimul tău. În al doilea rând trebuie să reduci aportul de sare, deoarece sodiul duce la retenția de lichide.
- Bea 8-10 pahare de apă pe zi. Apa contribuie la îndepărtarea toxinelor care duc la accentuarea celulitei.
- Consumă cât mai multe fructe și legume. Acestea sunt alimente alcaline care te ajută în lupta cu celulita.
- Menține o alimentație sănătoasă care include proteine, legume, fructe, oua și carne slabă. De asemenea, poți consuma alimente care conțin vitamina C deoarece aceasta ajută la producerea colagenului și la refacerea deficitului de substanțe nutritive ale pielii. În consecințe consumă alimente care conțin vitamina C precum sunt: spanac, pătrunjel, conopidă, broccoli, citrice.
- Detoxifiază colonul. Întreabă medicul cum poți face acest lucru, ce ai voie și ce nu ai voie să mănânci. Specialiștii spun că este foarte sănătos să faci de două ori pe an o detoxifiere a întregului organism.
- Ai grijă ca pielea să fie mereu catifelată, hidratată. Folosește creme care au rolul de a o hidrata, sau poți apela, de exemplu, la uleiul de cocos sau la cel de măsline.
- Scăderea în greutate este o soluție ideală de diminuare a celulitei. Deși nu o să dispară odată cu pierderea kilogramelor în plus, măcar va avea un aspect estetic mult mai bun. Așa că apucă-te de sport, fă zilnic cel puțin 30 de minute de mișcare.
- Important de menționat este faptul că celulita se va atenua pe măsură ce grăsimea va fi înlocuită cu mușchi.
- Elimină consumul de alcool și de băuturi carbogazoase.