Accidentele vasculare cerebrale reprezintă o problemă majoră de sănătate în întreaga lume, acestea situându-se între primele trei cauze de deces în ţările industrializate, iar în România AVC-ul este principala cauză de deces.
Cea mai bună metodă de prevenire a accidentului vascular este adoptarea unei diete echilibrate şi sănătoase.
Unul dintre cele mai sănătoase regimuri alimentare este cel mediteranean. Uleiul de măsline şi alunele, alimente care se regăses în dieta, mediteraneană ajută la reducerea riscului accidentului vascular, potrivit unui nou studiu.
Regimul mai conţine şi peşte, cereale integrale, fructe, legume şi alte tipuri de grăsimi sănătoase şi se pune mai puţin accent pe consumul de lactate şi carne.
Noul studiu a inclus 7000 de femei şi bărbaţi din Spania cu vârste de 55 de ani care au urmat fie o dietă săracă în grăsimi, fie dieta mediteraneană. Cercetătorii i-au urmărit apoi pe participanţi timp de 5 ani.
Unii dintre participanţi aveau o mutaţie genetică ce le creştea cu 50% riscul de diabet de tip 2. Dintre aceştia, cei care au urmat o dietă săracă în grăsimi erau de trei ori mai predispuşi să facă un accident vascular. Însă, cei care au urmat dieta mediteraneană aveau un risc de AVC echivalent cu participanţii care nu aveau mutaţia genetică.
,,Adoptarea dietei mediteraneene nu face rău nimănui, din contră îi ajută pe cei care un un risc crescut de AVC. dDcă nu reuşiţi totuşi să adoptaţi această dietă, măcar încorporaţi în alimentaţie câteva elemente ale dietei mediteraneene prcum uleiul de măsline, nucile, legumele şi fructele, spune dr. Jose Ordova.
Alte studii au arătat că uleiul de măsline ajută inclusiv la îmbunătăţirea fluxului sanguin către creier. În plus, ne fereşte de cancer, maladia Alzheimer şi bolile de inimă..