Din cuprinsul articolului
Salmoneloza, cauzată de o bacterie, provoacă simptome apropiate de cele induse de o gastroenterită acută: diaree şi crampe abdominale, febră uşoară şi vărsături. Cu aceste simptome s-au confruntat mulți copii. În acest context, două țări din Europa au început o anchetă.
Alertă sanitară în Europa! Ouă Kinder infestate cu Salmonella
O anchetă preliminară a fost deschisă în Franţa în urma plângerilor depuse în instanţă care denunţă o contaminare cu salmonela după consumul unor produse Kinder fabricate de grupul Ferrero într-o unitate de producţie din Belgia, a anunţat joi, 9 iunie, Parchetul din Paris, citat de AFP.
Această anchetă a fost deschisă pe 25 mai pentru „înşelăciune agravată de pericolul pentru sănătatea umană”, „atingeri involuntare aduse integrităţii fizice” şi „punerii în pericol a unor vieţi omeneşti”.
Alertă sanitară în Europa! Este vorba despre o bacterie periculoasă
Parchetul din Paris a adăugat că serviciul de sănătate publică al Tribunalului Judiciar din Paris s-au autosesizat „în baza retragerilor unor produse efectuate de compania Ferrero, unor elemente comunicate de Santé Publique France şi a plângerii depuse pe 19 mai de asociaţia Foodwatch”, care apără drepturile cumpărătorilor.
Asociaţia menţionată a grupat ea însăşi mai multe plângeri primite de familiile victimelor.
La începutul lunii aprilie, înainte de sărbătorile de Paşte, gigantul italian din domeniul dulciurilor Ferrero a decis retragerea tuturor produselor fabricate în unitatea sa de producţie din Arlon, în Belgia, după semnalarea mai multor zeci de cazuri de salmoneloză, posibil asociate cu consumul produselor sale din ciocolată, în mai multe ţări din Europa.
Anchetă de proporții în Europa
Au fost vizate produsele Kinder Surprise, Kinder Mini Eggs, Kinder Surprise Maxi 100g şi Kinder Schoko-Bons din toate ţările în care erau distribuite şi indiferent de data lor de expirare.
Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) a anunţat că până pe 18 mai au fost detectate 324 de cazuri confirmate şi 58 cazuri probabile de infectare cu tulpină monofazică de Salmonella Typhimurium în ţări din Uniunea Europeană şi în Marea Britanie.
Copiii mai mici de 10 ani au fost principalele victime ale acestui val de infectări, însă niciun deces nu a fost raportat până acum.
În Franţa, Santé Publique France a raportat până pe 2 iunie un număr de 118 cazuri, din care 22 au necesitat spitalizare temporară.
Justiţia belgiană a deschis la rândul ei o anchetă pe 11 aprilie pentru a stabili eventualele responsabilităţi ce rezultă în urma incidentului produs în fabrica Kinder din Arlon.