Sari la conținut

Dureri de gât și spate? Iată ce greșeli facem fără să știm

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Durerile de gât și de spate sunt tot mai frecvente, medicii estimând că 7 din 10 adulți vor avea astfel de dureri de-a lungul vieții. Dacă și tu suferi de dureri de gât și spate, iată ce greșeli faci. 

Durerile de gât și de spate ne „înfrățesc” cu alte sute de milioane de oameni din întreaga lume, fiind una dintre cele mai frecvente probleme la 7 din 10 adulți. Dar care este motivul durerilor de spate, fie că vorbim de zona cervicală, lombară, întreaga coloană? Ei bine, de la banalul dormit prost, căratul unor greutăți prea mari, antrenamente la sala de forță făcute inadecvat, sedentarismul, șederea prea mult timp pe scaun și până la mișcarea bruscă, toate acestea pot fi cauze ale durerilor pe care 70% dintre adulți le vor avea măcar o dată în viață.

Pe lângă toate aceste banale greșeli pe care cu toții le facem, unele chiar fără să știm că sunt greșeli, au apărut și greșelile lumii moderne. Una dintre acestea ar fi… iPosture/iPostura (de stat pe telefon). Aproape toți utilizăm telefoane zilnic, dar nu ne limităm la strictul necesar, căci ajungem să stăm pe telefon cu orele și să fim prezenți acolo, concentrați doar la ceea ce ne face captivi. Atunci când suntem atenți (doar) la telefon, poziția spatelui este destul de înclinată și tocmai această poziție este una dintre greșelile majore pe care le facem. Potrivit unui studiu publicat de Kenneth Hansraj în National Library of Medicine, o astfel de poziție va afecta coloana vertebrală, în zona gâtului, din cauza mișcărilor capului ce pun presiune în acea zonă. În timp, această postură, denumită „gât telefon” sau „gât text” va duce la afecțiuni serioase ale coloanei și la dureri greu de suportat. Practic, pe termen lung, această poziție este la fel de gravă, la nivel de consecințe, ca și în cazul căratului unei greutăți de peste 15 kilograme pe umeri, zilnic.

Fumezi? Iată o altă greșeală care îți provoacă dureri ale coloanei

Cu toții știm că este bine să ne lăsăm de fumat sau să nu fumăm deloc pentru că este bine pentru sănătate, în general, și pentru… buget. Dar știați că fumatul este altă greșeală pe care o facem și care ne poate provoca dureri ale coloanei vertebrale? Ei bine, poate părea incredibil sau cel puțin ciudat, însă este un fapt dovedit de oamenii de știință. „Fumatul deshidratează discurile intervertebrale, astfel că gâtul și spatele vor suferi de un proces degenerativ”, spune doctorul Jeremy Smith, chirurg în cadrul Hoag Orthophedic Institute. Potrivit chirurgului Smith, fumatul duce la scăderea oxigenului și a nutrienților de la nivelul coloanei vertebrale, ceea ce o va face mai vulnerabilă. Practic, orice presiune pusă la nivelul gâtului și a spatelui va putea fi dureroasă.

Un studiu publicat în The Journal of Bone and Joint Surgery arată că durerea poate fi cauzată și de inflamații, 30 din 34 de persoane spunând că durerea a scăzut sau chiar a trecut în urma unor injecții antii-inflamatoare.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel