Din cuprinsul articolului
Pierderea puterii de cumpărare și precaritatea condițiilor de viață pe care o mare parte a populației le-a experimentat în ultimul deceniu reprezintă un cost ridicat pentru sănătatea lucrătorilor.
Fenomene precum creșterea orelor de muncă , la care a contribuit în mare măsură pandemia de coronavirus, sunt cheie pentru înțelegerea unor probleme precum sindromul Burnout, recent recunoscut în Clasificarea internațională de Boli ale Organizației Mondiale a Sănătății.
Pericolul stresului cronic
În acest context, pare logic să ne întrebăm care sunt cele mai extreme consecințe ale volumului excesiv de muncă asupra sănătății fizice și psihice a oamenilor.
Stresul este cheia aici. Este un mecanism prin care organismul nostru răspunde unei provocări, solicitări sau în general unei situații potențial dăunătoare; ca atare, poate fi adaptativ în anumite situații (de exemplu, atunci când se evită o mașină în mișcare). Problema apare atunci când stresul este constant.
Când ne aflăm într-o situație stresantă, corpul nostru eliberează un hormon, numit cortizol, care stimulează vigilența și pregătește organismul să răspundă rapid.
Organismul, însă, nu este pregătit să rămână în această stare mult timp; Există un consens științific larg că stresul cronic este asociat cu un risc crescut de probleme digestive cronice, inflamație cronică în anumite țesuturi, probleme psihologice (cum ar fi tulburările de anxietate sau depresie), diabet și hipertensiune arterială.
Munca, în condiții ideale, nu ar trebui să fie o sursă de stres cronic; dar probleme precum orele excesive și oboseala, competitivitatea excesivă, precaritatea (cu efectul pe care aceasta îl are asupra subzistenței) sau mediile de muncă ostile sau nefavorabile cresc riscul de a suferi de acesta.
Efecte verificabile
Toată această relație teoretică are efecte foarte reale. De exemplu, în 2016, OMS a raportat că o creștere a numărului de ore lucrate a contribuit la decesul a 745.000 de persoane la nivel mondial, printr-o creștere a incidenței accidentului vascular cerebral și a bolii cardiace ischemice la populația afectată.
Acest lucru este în concordanță cu faptul că persoanele care lucrează 55 sau mai multe ore pe săptămână aveau un risc cu 35% mai mare de a suferi un accident vascular cerebral și un risc cu 17% mai mare de a suferi de boală cardiacă ischemică decât cei care lucrau între 35 și 35 de ore. 40 de ore pe săptămână.
Chiar și orele excesive de lucru au fost legate (așa cum este menționat într-un articol din revista de specialitate Ovid) cu o incidență mai mare a anumitor tipuri de cancer, artrită, boli pulmonare cronice, depresie și astm. Aceste riscuri au afectat femeile în mod disproporționat.
Pe de altă parte, moartea cauzată de surmenaj (mai ales în mod acut, mai degrabă decât cronic) este un fenomen cunoscut de mult în locuri precum Orientul Îndepărtat: în Japonia, de exemplu, este cunoscut sub numele de „karoshi”.
