Sari la conținut

Anumite medicamente folosite pentru tratarea unei afecţiuni des întâlnite cresc riscul de cancer la sân

Potrivit cercetătorilor americani, femeile care au folosit aceste medicamente timp de 10 ani sau mai mult, prezintă un risc de 2, 6 ori mai mare de cancer mamar.

Acest lucru ar putea fi un nou factor ce se adaugă la lista lungă a cauzelor cancerului. Femeile care au luat o perioada îndelungată un inhibitor calcic pentru a trata hipertensiunea arterială vor fi expuse unui risc foarte crescut de a dezvolta cancer de sân, conform studiului mentionat.

Dacă respectivele antihipertensive au fost luate timp de 10 ani, sau mai mult, riscul dezvoltării carcinomului ductal de sân, cel mai frecvent, a crescut cu 2,4 ori. Riscul apariţiei unui carcinom lobular a crescut de 2,6 ori, arată studiul realizat pe 2.700 femei, cu vârste cuprinse între 55- 74 ani şi apărut în revista „JAMA Internal Medicine”.

Din acest grup, 880 de femei au dezvoltat un carcinom agresiv de sân, 1027 un carcinom lobular avansat, în timp ce la 856 nu s-a constatat niciun fel de tumoră.

Alte tratamente împotriva tensiunii, cum ar fi betablocantele sau diureticele, nu sunt legate de o creştere a cancerelor de sân, conform autorilor studiului de la Centrul de Cercetare a Cancerului, din Seattle.

„Este vorba de primul studiu ce stabileşte o legătură între folosirea pe durată lungă a inhibitorilor calcici şi un risc crescut de cancer de sân”, subliniază cercetătorii, ale căror lucrări au fost finanţate de Institutul Naţional American pentru Cercetarea Cancerului.

În opinia oamenilor de stiinta, sunt insa necesare cercetari suplimentare pentru a confirma cresterea acestui risc si determinarea mecanismelor biologice responsabile.

 

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel