Din cuprinsul articolului
27 mai, Sfântul Ioan Rusul. Rugăciunea extrem de puternică în special pentru cei bolnavi. Citește-o chiar astăzi!
Pe 27 mai, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ioan Rusul, un mare tămăduitor și protector al celor tineri și al familiei.
Deși s-a născut în Rusia, în jurul anului 1690, este unul dintre cei mai cunoscuți sfinți ai Greciei. Viața sa a fost una chinuită, a fost soldat și prizonier în războiul dintre ruși și turci.
Sfântul Ioan Rusul: „Creștin m-am născut și creștin voi muri”
În acea perioadă zbuciumată, cei care erau prizonieri erau obligați să renunțe la credința în Hriustos și să devină musulmani. Sfântul Ioan Rusul, însă, a refuzat:
„Dacă mă lași liber în credința mea, îți voi împlini cu sârguință poruncile; dacă mă silești să-mi schimb credința, mai degrabă îți predau capul decât credința. Creștin m-am născut și creștin voi muri”.
Sfântul Ioan Rusul a murit în anul 1730. Pentru că și-a simțit sfârșitul, el a chemat preotul să se spovedească și să fie împărtășit. După ce a murit, la o distanță de trei ani, duhovnicul său l-a visat spunându-i că trupul său a rămas intact, neputrezit, exact așa cum a fost îngropat. El i-a cerut în vis să fie dezgropat.
După această întâmplare la mormântul Sfântului Ioan Rusul s-a văzut o lumină cerească, ca un stâlp de foc. Creștinii au dezgropat trupul neînsuflețit și într-adevăr era intact.
În anul 1832, potrivit doxologia.ro, într-o înfruntare dintre sultanul Mahmud al doilea și Ibrahim al Egiptului, sfintele moaște au fost aruncate în foc, ca gest de răzbunare pentru creștini. Când au văzut că trupul nu arde, turcii au fugit îngroziți.
În anul 1922, preotul a luat moaștele și le-a dus pe insula Evvia, în actualul oraș Precopie.
Rugăciunea extrem de puternică în special pentru cei bolnavi. Citește-o chiar astăzi!
Cuvintele de mai jos trebuiesc citite și rostite cu smerenie pentru orice caz de boală. Alături de tratamentul fizic și tratamentul spiritual are necesitatea lui și poate fi folosit cu succes. Află rugăciunea citind rândurile de mai jos de câte ori este nevoie.
„Bucurându-mă de dumnezeiasca mărire la care te-ai înălțat, o, Sfinte Ioane, îndrăznesc să alerg la ajutorul tău pentru tămăduire. Știu, Părinte, că încercările vin din rânduiala lui Dumnezeu. Știu că prin boala trupului sufletul se curățește și că răbdarea este răsplătită de Dumnezeu. Dar de multe ori norii negri ai deznădejdii îmi tulbură mintea și mă depărtează de rugăciune.
De aceea, dar, o, Sfinte, găsesc alinare în cugetarea la vindecările tale minunate. Tu ai tămăduit mulțimea de copii, spre bucuria părinților lor. Tu ai îndreptat spatele bătrânei gârbove, tu ai dat sănătate femeii bolnave, spre bucuria copiilor ei. Tu l-ai vindecat pe bătrânul Atanasie care s-a uns cu untdelemn din candela ta. Tu ai îndepărtat cheagurile de sânge din capul Vasulei și l-ai tămăduit pe doctorul necredincios.
Știind grabnica ta mijlocire, te rog, o, Sfinte Ioane, ia viața mea în mâinile tale și mijlocește precum știi mântuirea mea. Dacă voia Domnului este să duc cu răbdare crucea bolii, dă-mi putere și ajută-mă să nu cârtesc din cauza neputințelor. Dar dacă Bunul Dumnezeu se va milostivi de mine pentru rugăciunile tale, atunci să mă tămăduiești fără șovăială, noule doctor fără-de-arginți, ca văzând aceasta să-ți mulțumesc ție și să-L laud în vecii vecilor pe Doctorul sufletelor și al trupurilor, prin cântarea: Aliluia!”