Andreea Ciulac
Un grup de cercetători americani au ajuns, recent, la o concluzie care ar putea revoluționa piața medicamentelor de slăbit: fumatul de marijuana “topește” colăceii de grăsime de pe talie mai ceva ca o liposucție.
Studiul, publicat în Jurnalul American de Medicină, vine cu dovezi clare că planta halucinogenă poate micșora circumferința taliei. Oamenii de știință de la Universitatea Nebraska, Harvard și Centrul Medical Beth Israel, care au venit cu uimitoarea ipoteză, se bazează pe observațiile a peste 4.000 de adulți, dintre care 600 fumători înrăiți de marijuana.
“Aceștia din urmă s-au dovedit a fi și cei mai subțirei și credem că talia lor de viespe este rezultatul fumatului”, se arată în raporul cercetătorilor. Mai mult, potrivit acestora, fumătorii de “iarbă” au avut nivelul insulinei cu 16% mai mic decât ceilalți. Un detaliu important, insulina fiind responsabilă cu metabolizarea grăsimilor și a carbohidraților, ceea ce explică faptul că fanii marijuanei sunt mai puțini expuși riscului de a dezvolta diabet.
Interesant este că, până și adulții care au fumat în tinerețe această plantă, încă mai beneficiau de efectele sale miraculoase.