Sari la conținut

Informația zilei în România! Anunț făcut de Ministerul Sănătăţii

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Alexandru Rafila

Informația zilei în România! Anunț făcut de Ministerul Sănătăţii. Persoanele vaccinate cu trei doze de vaccin de tip ARN mesager pot solicita doza a patra de vaccin anti-COVID. Vaccinarea cu doza a patra se poate efectua la minim patru luni după efectuarea celei de a treia doze.

De astăzi, 16 mai 2022,  începe vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2 cu doza a patra în România. Imunizarea se va face la cerere, în centrele de vaccinare și în cabinetele medicilor de familie. Din Vrancea transmite corespondentul nostru, Gabriel Sava.

Numărul din ce în ce mai mic de vrânceni care s-au prezentat de la începutul anului pentru a se imuniza împotriva virusului SARS-CoV-2 a dus la decizia închiderii rând pe rând a celor mai multe centre de vaccinare din municipiul Focșani și din județ.

Informația zilei în România! Anunț făcut de Ministerul Sănătăţii

Silviu Stanciu, purtător de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Vrancea: Campania de vaccinare în județul Vrancea își continuă parcursul, deși nu în același ritm ca în lunile anterioare. Un exemplu statistic pentru perioada 10 aprilie-10 mai 2022 ar fi că s-au administrat în acest interval 324 de vaccinuri, 53 fiind pentru persoane aflate la prima administrare, 163 la doza a doua și diferența de 108 doza booster, potrivit RRA.

Direcția de Sănătate Publică Vrancea face apel către toți vrâncenii să trateze cu seriozitate măsurile de prevenire și limitare a transmiterii infecției cu SARS-CoV-2 și recomandă în continuare vaccinarea împotriva COVID-19.

Conform Ministerului Sănătății, pot solicita vaccinarea cu doza a patra persoanele peste 18 ani care au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu trei doze de vaccin de tip ARN mesager. Vaccinarea cu doza a patra se poate efectua la minim patru luni după efectuarea celei de a treia doze.

Un nou val de COVID-19 este posibil în România

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că un nou val de COVID-19 este posibil în România, însă în cazul se va întâmpla asta, virusul „nu va pune probleme mai ales că acum avem experienţă”, iar infecţia cu noul coronavirul se transformă încet într-o viroză sezonieră.

„Eu am evitat să fiu tranşant, nu pentru că nu-mi place să fie tranşant, ci pentru că biologia este o ştiinţă şi o chestiune care este în continuă evoluţie. Opinia mea în momentul de faţă este că vor mai apărea îmbolnăviri, poate chiar un mic val, cum spuneţi dumneavoastră, dar care nu va avea impact asupra sănătăţii publice şi asupra capacităţii de apărare a asistenţei medicale.

Dar asta nu înseamnă că în anumite zone sau în anumite populaţii vulnerabile care nu au fost protejate prin vaccinare nu vor fi la risc. Deci încet, încet această infecţie se transformă într-o viroză sezonieră şi dacă va exista un nou val, el nu va pune probleme mai ales că acum avem experienţă, suntem organizaţi şi am dezvoltat serviciile ambulatorii care previn supraîncărcarea spitalelor, a unităţilor de primiri urgenţe”, a declarat Alexandru Rafila, citat de Antena3.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel