Sari la conținut

Gastropareza: cum se manifestă una din complicațiile diabetului și ce e de făcut

durere in partea dreapta
Sursa foto: arhiva Doctorul zilei
Durerea în partea dreaptă a abdomenului: ce boli semnalează

Gastropareza este o cunoscută complicație digestivă a diabetului zaharat, complicație care necesită regim alimentar și medicație specifică. De foarte multe ori persoanele cu diabet zaharat au disfuncții digestive cauzate de crizele de hiperglicemie.

Principalele manifestări sunt balonarea, greața, voma cauzate de întârzierea golirii stomacului. Astfel, medicii spun că cea mai cunoscută complicație digestivă a diabetului este gastropareza, complicație care necesită regim alimentar și medicație specifică.

Gastropareza este o boală care afectează mișcările normale spontane ale mușchilor de la nivelul stomacului. Contracțiile musculare propagă alimentele de-a lungul tractului digestiv. Însă, în gastropareză, aceste mișcări sunt încetinite sau chiar oprite, împidicând golirea stomacului, în mod eficient.

Aceasta apare mult mai frecvent la pacienții cu diabet zaharat de tip 1 și mai rar la cei cu tipul 2. Cauza este afectarea neuronilor motori.

Principalele semne și simptome sunt:

  • greață,
  • vărsături,
  • senzație de balonare,
  • de alternanță a episoadelor de hipoglicemie cu episoade neexplicate, la distanță de masă,
  • de hiperglicemie, datorate unei întârzieri între acțiunea insulinei, imediat după masă și absorbția tardivă a glucidelor.

De asemenea, printre simptome se regăsesc: lipsa poftei de mâncare, refluxul de acid, spasme abdominale, arsuri stomacale. Simptomele pot să apară brusc. De asemenea, simptomele sunt mai pregnante după ce persoana în cauză consumă alimente grase, bogate în fibre așa cum sunt fructele și legumele crude, sau dacă bea băuturi carbogazoase.

Complicațiile gastropareza

Gastropareza apare mai frecvent la persoanele obeze, la pacienții care au un control glicemic precar și valori crescute ale hemoglobinei glicozilate, la pacienții care au diabet zaharat de peste 10 ani.

Una dintre complicații grave ale gastroparezei este malnutriția cauzată de absorbția slabă a nutrienților. De asemenea, vărsăturile dese pot duce la o deshidratare severă, iar astfel diabetul zaharat devine foarte greu de gestionat.

Pentru stabilirea diagnosticului, medicul va efectua următoarele investigații medicale: endoscopie digestivă superioară, scintigrafie gastric de golire, ultrasonografie abdominală.

Regim alimentar necesar

Scopul principal al tratamentului este îmbunătățirea golirii gastrice, dar și menținerea constantă a nivelurilor de glucoză din sânge. Trebuie să reținem că pentru ameliorarea simptomelor sunt necesare regim dietetic, dar și administrarea unor medicamente care au rolul de a ameliora  golirea stomacului. Uneori, de ajutor este și psihoterapia.

Regimul alimentare trebuie să fie bazat pe consumul de lichide sau alimente în stare lichidă fiindcă acestea nu afectează gastropareza. Totodată, pacientul este indica să evite consumul de grăsimi și de fibre.

Rar, atunci când nici regimul alimentare, nici medicamentele nu au efect, este foarte posibil ca pacientului să-i fie recomandată operația numită gastrectomie.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel