Sari la conținut

Testări pentru cancer colorectal: 15,58% dintre pacienții testați aparţin grupurilor vulnerabile. Recomandarea specialiștilor

cancer colorectal
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Simptome cancer colorectal

Testări pentru cancer colorectal: 15,58% dintre pacienții testați aparţin grupurilor vulnerabile. Recomandarea specialiștilor pentru persoanele cu vârste între 50 și 74 de ani.

Potrivit unui anunț făcut de Spitalul Militar din Capitală, mai mult de 2% dintre cei testaţi pentru prevenţia cancerului colorectal în Bucureşti-Ilfov au prezentat risc crescut de a dezvolta boala.

Anunţul a fost făcut, vineri, 6 mai, după efectuarea a peste 1.000 de evaluări a unor persoane cu vârsta cuprinsă între 50 şi 74 ani, în cadrul proiectului „Furnizarea serviciilor de sănătate din programele de prevenţie, depistare precoce, diagnostic şi tratament precoce al leziunilor precanceroase colorectale – ROCCAS II Bucureşti-Ilfov”, derulat de Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, în parteneriat cu Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din Romania.

Testări pentru cancer colorectal: 15,58% dintre pacienții testați aparţin grupurilor vulnerabile

Din cele 50.000 de teste FIT care urmează să fie distribuite, în special, populației vulnerabile, prin medicii de familie înscriși în proiect, au ajuns la pacienți 1.054.

Doctorii spun că au rezultatul unui număr 677 de probe. Dintre acestea un număr de 46 de teste FIT sunt pozitive.

Totodată, în urma discuției dintre medicul de familie și pacienți a rezultat că 24 dintre aceștia au risc crescut de a avea cancer colorectal. Pentru confirmarea diagnosticului și stabilirea conduitei terapeutice aceștia au fost direcționați pentru efectuarea unei colonoscopii, la fel ca și pacienții cu testele FIT pozitive, către Centrul Regional de Screening București-Ilfov,

Centrul Regional de Screening București-Ilfov a fost înființat prin proiect, în cadrul Spitalului Militar Central.

Recomandarea specialiștilor pentru persoanele cu vârste între 50 și 74 de ani

Coordonatorul medical din cadrul proiectului ROCCAS II București-Ilfov, dr Daciana Toma consideră că numărul de cazuri descoperite, în acest moment, raportat la numărul de teste returnate, este mare.

Recomandarea specialiștilor pentru persoanele cu vârsta între 50 și 74 de ani este să vorbească cu medicul de familie și să solicite să fie testate

„Numărul de cazuri descoperite în acest moment raportat la numărul de teste returnate este mare și de aceea recomand tuturor persoanelor cu vârsta între 50 și 74 de ani să vorbească cu medicul de familie și să solicite să fie testat. Orice caz descoperit la timp înseamnă o viață salvată.

Salut eforturile colegilor mei, medici de familie, care au testat un număr mare de persoane într-o perioadă scurtă de timp”, a declarat dr. Daciana Toma.

Doctorul le va explică în ce constă testul FIT, care se realizează acasă.

Mai multe informații puteți găsi pe site-ul Spitalului Militar Central din București și pe cel al COPAC.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel