Din cuprinsul articolului
Ciupercile sunt foarte greu de eliminat, odată ce au reușit să pătrundă în piele sau unghii. Cu toate acestea, ele pot fi combătute cu ajutorul unor remedii naturale.
Pentru a preveni contactul cu ciupercile este esențial să respectăm anumite reguli de igienă, precum curățarea constantă a șosetelor și pantofilor, evitarea dușurilor comune, evitarea spațiilor umede.
Ciupercile se răspândesc greu de la o persoană la alta. Totuși, ele pot fi contractate foarte ușor din mediu. Ciupercile afectează în special pielea, unghiile, plămânii, organele genitale, gura.
Tratamente naturale pentru ciuperci
Potrivit Doza de Sănătate, anumite remedii pot ajuta tratamentul prescris de medic. Cu toate acestea, în cazuri extinse, nu pot fi un substitut.
Baie cu oțet alb
Oțetul alb este o substanță care are multe beneficii. Proprietățile sale astringente au capacitatea de a elimina progresiv prezența sporilor. Aplicarea trebuie repetată.
Ingrediente
- 200 mililitri de oțet
- 500 miligrame de sare
- 20 grame de flori aromate
Ce trebuie să faceți?
Puneți oțetul, sarea și florile aromate într-un recipient.
Așteptați până se diluează bine.
Înmuiați zona afectată în amestec sau umeziți o batistă.
Frecați zona în care se găsește ciuperca.
Repetați procedura de cel puțin trei ori pe săptămână.
Unguent cu bicarbonat de sodiu
Bicarbonatul de sodiu are excelente calități antifungice și antibacteriene, ca să nu mai vorbim de beneficiile sale pentru păstrarea frumuseții pielii. Utilizarea unui unguent vă va ajuta să eliminați ciupercile și să exfoliați pielea.
Ingrediente
- 2 linguri de bicarbonat de sodiu
- 100 mililitri de apă
Ce trebuie să faceți?
Amestecați apa cu bicarbonatul de sodiu până obțineți o pastă.
Aplicați pe zona afectată și frecați timp de câteva minute.
Clătiți cu multă apă și repetați de cel puțin patru ori pe săptămână.
Baie cu sare
Oamenii asociază adesea băile cu sare exclusiv cu o tehnică de relaxare. Totuși, acesta poate fi unul dintre cele mai bune instrumente pentru a scăpa de ciuperci. Sarea contribuie la îndepărtarea pielii moarte, un depozit frecvent de ciuperci.
Ingrediente
- 200 grame de sare
- 2 litri de apă
Ce trebuie să faceți?
Amestecați apa și sarea până obțineți un amestec complet diluat.
Înmuiați zonele afectate timp de aproximativ 20 de minute.
Clătiți cu multă apă.
Repetați de cel puțin 3 ori în fiecare săptămână, recomandă sursa citată.