Hepatita cu origini necunoscute a fost depistată și în România la o fetiță de 5 anișori, care în acest moment este sub subraveghiere medicală și tratament.
Potrivit medicilor, micuța prezintă toate simptomele expuse de OMS. Aceasta nu a intrat în contact cu rude din străinătate și nici nu a călătorit, motiv pentru autoritățile nu doresc să confirme oficial cauza.
Profesorul medical și fostul manager al Spitalulu de Boli Infecțioase Iași, Carmen Dorobăț recomandă:
„Trebuie să fim prudenți. Vorbim despre un adenovirus care se transmite pe cale respiratorie. Ar trebui să ne protejăm și să evităm aglomerațiile. Atâta vreme cât astfel de virusuri, și nu neapărat adenovirusuri, pot persista și pe anumite suprafețe pentru o perioadă de timp, deci atenție și la contactul direct. Măsuri de igienă, spălatul pe mâini cu apă și săpun.
Aș putea să aduc la cunoștința părinților că ar trebui să fie atenți la fenomenele digestive, dar și la ceea ce înseamnă icter, adică colorarea în galben a ochilor, la urini închise la culoare, care vin odată cu colorația în galben a ochilor și, de asemenea, o stare de somnolență pe care micuțul poate să o descrie sau nu, important este ca cei din jur să o observe.”, a declarat Carmen Dorobăț, la Antena 3.
Potrivit OMS, până la această oră au fost identificate cel puţin 169 de cazuri de hepatită acută cu origine necunoscută, la copii cu vârsta de 5 ani până la 16 ani. Potrivit OMS, cel puţin un copil dintre aceştia a murit şi alţi 17 au avut nevoie de transplant hepatic.
Problemele raportate de pacienți au fost de ordin gastrointestinal: dureri, diaree, vărsături şi niveluri crescute de enzime hepatice, fără febră.